Chiar dacă s-au scurs doi ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu și a tinerei Luiza Melencu, autoritățile nu au reușit să stabilească cu exactitate vinovații. Deocamdată, Gheorghe Dincă, unul dintre principalii suspecți, care se află în acest moment în arest, se judecă în continuare cu autoritățile. Dincolo de războiul din Instanță, familiile celor două sunt cele care trebuie să suporte lipsa copilelor. Mărturisirea dureroasă a tatălui Alexandrei Măceșanu, la doi ani de la dispariție, arată că părinții fetei au un scenariu despre ce s-a întâmplat, de fapt, cu fata.
Cazul Caracal nu este nici pe departe încheiat. La doi ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu, tatăl fetei face o mărturisire dureroasă. Misterul încă planează asupra a ceea ce s-a întâmplat atunci, deși autoritățile au deschis un dosar pe numele lui Gheorghe Dincă, principalul suspect. Între timp, familiile victimelor nu își pot găsi liniștea, fiind măcinați de o mulțime de gânduri. În urmă cu doi ani, pe 24 iulie 2019, părinții Alexandrei Măceșanu își vedeau fiica pentru ultima oară, aceasta plecând de acasă, din satul Dobrosloveni, spre Caracal pentru a se întâlni cu un prieten. Aceasta a urcat în mașina lui Gheorghe Dincă și nu a mai ajuns niciodată la destinație.
Tânăra a fost auzită ultima oară de către un reprezentant din cadrul serviciului de urgențe, după ce adolescenta în vârstă de 15 ani a sunat de trei ori la 112, din casa lui Gheorghe Dincă. Aceasta era sechestrată, după ce fusese abuzată și ulterior declarată ucisă. Deși ar fi putut să o salveze, autoritățile nu au acționat. Îndurerat, la 2 ani de la tragedie, tatăl fetei acuză autoritățile că nu au ajuns la timp să o scape pe tânără.

Ion Măceșanu nu se poate obișnui cu lipsa fiicei sale. Durerea este copleșitoare chiar și pentru cei care nu sunt parte din familia tinerei. Bărbatul se gândește în fiecare secundă la Alexandra, despre care refuză să creadă că a murit. Mărturisirea dureroasă a tatălui Alexandrei Măceșanu, la doi ani de la dispariție, arată un alt scenariu pe care familia fetei îl ia în considerare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]O mare durere, mai ales când vine seara și punem masa și scaunul ei este liber. Păcat că statul nu face nimic! Mare păcat! Nu doresc la nimeni să treacă o secundă, un minut, prin ce trecem noi acum. La nimeni nu doresc (..) Nu s-a schimbat nimic. Nimic nu s-a schimbat, nimic. Îmi pare rău că trăiesc în România. Dumnezeu să-i pedepsească. Acești doi ani au fost foarte grei. Sufletul meu îmi spune că a fost traficată. Ce spun ei că e moartă, asta nu s-a dovedit, a declarat tatăl Alexandrei, potrivit Gândul.ro.
Și mama adolescentei nu poate trece peste momentele cumplite și îi promite mereu că nu va renunța să o caute.
Eu vreau să-i transmit Alexandrei: Mami, să știi că noi nu vom renunța la tine, niciodată, indiferent ce s-ar întâmpla, ne-am da și viața pentru tine, a declarat Tudorița Măceșanu.