Câți români s-au autorecenzat până acum. Cifrele sunt peste așteptări

Andra Daoud 10.05.2022, 19:29
Câți români s-au autorecenzat până acum. Cifrele sunt peste așteptări

A mai rămas mai puțin de o săptămână până când etapa de autorecenzare de va încheia și va începe recensământul față în față. Institutul Național de Statistică a anunțat marți câți cetățeni au completat formularul de autorecenzare, iar cifra este peste așteptări. România a depășit Bulgaria în ceea ce privește procentul de cetățeni care s-au recenzat online.

Câți cetățeni s-au recenzat online până în prezent

Președintele INS, Tudorel Andrei, a declarat marți că peste 7 milioane de români s-au autorecenzat până acum. Procentual, înseamnă mai mult de o treime din totalul cetățenilor-țintă, mai precis 37%. În Bulgaria, de exemplu, doar 33% dintre cetățeni s-au recenzat în această etapă, iar în Croația procentul este cu puțin mai mare decât la noi: 40%.

„Suntem în ultima săptămână a derulării autorecenzării şi pot spune că rezultatele sunt dintre cele mai bune şi, fiind într-o instituţie care lucrează cu numere, vă dau numai doi indicatori importanţi. În primul rând e vorba de numărul de chestionare care au fost finalizate prin utilizarea acestei platforme.

Ieri am depăşit cifra de 7 milioane, ceea ce înseamnă 37%, dacă avem în vedere raportul dintre numărul de chestionare şi populaţia ţintă pe care noi am estimat-o la începutul recensământului. Cota pe care noi am estimat-o sau ţinta pe care noi ne-am stabilit-o a fost 35% şi considerăm că la sfârşitul acestei perioade vom ajunge cel puţin la 40%”, a spus Tudorel Andrei.

Cati romani s-au autorecenzat pana acum. Cifrele sunt peste asteptari
Peste 7 milioane de romani au completat chestionarul de autorecenzare

Media chestionarelor completate online s-a dublat în ultima săptămână

Directorul INS a mai spus că, dacă la începutul perioadei de autorecenzare se completau, în medie, 100.000 de chestionare pe zi, în ultima săptămână numărul s-a dublat. Județele care stau cel mai bine în ceea ce privește procentul cetățenilor care s-au autorecenzat sunt: Brașov, Harghita, Teleorman, Covasna, Botoșani, Bihor, Mureș, Cluj, Gorj, Sibiu, Sălaj, Olt, Arad și Satu Mare. În aceste județe, procentul este peste 40%.

Tudorel Andrei a specificat că 31% dintre cei care s-au autorecenzat sunt salariați și a specificat că aceștia beneficiază de o zi liberă de la serviciu, pe care o pot lua în decursul unui an.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Încheiem duminică seara la ora 24:00. Din punct de vedere legal, chiar dacă intensitatea trimiterii chestionarelor este mare, nu putem încălca cadrul legal, deci la ora 24:00 avem obligaţia prin lege să închidem platforma şi să trecem la etapa următoare.

În perioada 16 mai – 17 iulie va fi perioada de culegere a datelor în teritoriu, numai la adresele la care nu avem persoane recenzate. Dacă o gospodărie se află la o anumită adresă şi o singură persoană nu este recenzată, atunci avem obligaţia să mergem în teren şi să asigurăm recenzarea”, a declarat Tudorel Andrei.

După ce se termină perioada de autorecenzare, începe așadar etapa interviurilor față în față, pentru cei care nu au completat chestionarul online. 20.000 de recenzori vor merge din ușă în ușă, până pe 17 iulie, pentru a culege datele personale ale cetățenilor. Refuzul de a participa la recensământul populației se sancționează cu amendă de până la 3.000 de lei, potrivit legii.

Urmăriți Impact.ro și pe