Câţi elevi au fost depistaţi ca având covid-19 după redeschiderea şcolilor. Sorin Cîmpeanu a făcut anunţul. Care este situația îmbolnăvirilor în școli, citiți în articolul de mai jos.
S-a aflat câţi elevi au fost depistaţi ca având coronavirus după redeschiderea şcolilor. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a făcut anunţul.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a fost întrebat, vineri, câți elevi sunt infectați în acest moment în Capitală, având în vedere că pe București nu s-a anunțat o situație centralizată.
”64 de elevi la nivelul zilei de ieri la ora 18:00, în București”, a răspuns ministrul că este numărul de elevi infectați cu coronavirus.
De asemenea, Sorin Cîmpeanu a anunțat, joi, că 244 de elevi și 329 de angajați din Educație, profesori, învățători și personal auxiliar, au fost confirmați cu coronavirus din 8 februarie, la nivelul întregii Românii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Cu toate astea, Klaus Iohannis spune că situația este bună. Șeful statului a purtat o discuție cu Sorin Cîmpeanu și alți reprezentanți ai Ministerului Educației.
”Ne-am uitat la școlile din România care s-au redeschis fizic pentru copii în semestrul II și pot să vă spun că situația este bună. Sunt peste 10.000 de școli care funcționează fizic, cu elevii prezenți în școală. Sunt aproximativ 6.000 de unități de învățământ – peste 6.000 de unități – care funcționează în scenariul galben, asta însemnând că o parte semnificativă din copii merg fizic la școală, dar unii rămân în sistemul on-line.
Summa summarum, peste 2 milioane de elevi au reînceput fizic școala de luni, 8 februarie. Asta reprezintă pentru 70% din totalul elevilor din România. Ceilalți, care au rămas în on-line, își continuă studiile în această formă. Cu toții, sigur, ne dorim ca localitățile care sunt în scenariul galbene sau în scenariul roșu, sau unele chiar carantinate să aibă o evoluție pozitivă și să iasă din aceste scenarii, trecând în scenariul verde”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele a adăugat că trebuie să fim conștienți că pandemia nu s-a terminat. ”Chiar dacă, din fericire, s-au adoptat măsuri restrictive care au permis să se reducă succesiv numărul de bolnavi, să se reducă numărul de noi infectări, nu putem, din păcate, să spunem că am scăpat de pandemie.
În continuare, este extrem de important să respectăm restricțiile impuse, să fim responsabili și acum chiar avem un motiv foarte serios în plus. Sunt copiii din România, cărora trebuie să le oferim școală, școală în format fizic.
Cu cât mai bine respectăm restricțiile, cu atât mai puține cazuri de noi îmbolnăviri vom avea și cu atât mai bine se va desfășura și școala în format fizic”, a subliniat Klaus Iohannis.