EXCLUSIV

Câţi bani cere Marijuana pentru o cântare. Artista a spus exact tarifele: „Nu am onorariu mare” EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 13.10.2021, 18:37

Și pe solista Dana Coteanu sau Marijuana, pe numele ei de scenă, a afectat-o serios pandemia, pe plan financiar. Concertele s-au rărit, iar afacerea cu bijuterii a ajuns pe butuci. Trăiește din pictură, dar și din o altă mică afacere, o terasă unde se discută despre artă, la un pahar cu bere. Dana a fost căsătorită de două ori, așa că măritișul nu se află nicidecum pe lista priorităților: ”Să mă curteze toată viața”,  a spus ea, în exclusivitate pentru impact.ro, despre actualul partener de viață, fostul mare sportiv Dan Burlacu.

Câți bani cere Marijuana, ca să-ți cânte ” Tre să spun” și ”Tupeu de borfaș”

Dana Coteanu, cândva, fata rea, de cartier, a cam ajuns la fundul sacului, din cauza pandemiei. Marijuana ne-a povestit despre problemele financiare cu care, de altfel, de un an și jumătate, se confruntă fiecare artist: ”Nu prea am mai cântat nicăieri, n-a mai mers nimic, deși nu am un onorariu mare. Dacă interpretez 2-3 piese, printre care celebrele ”Tre să spun” și ”Tupeu de borfaș”, cer cam 350 de euro, dacă e să cânt mai multe melodii iau cam 500 de euro, iar pentru un concert, de peste o oră, timp în care te mai lungești, mai vorbești cu oamenii, iau cam 1.000 de euro”.

Întrebată în ce relații a rămas cu celebra trupă de hip hop, ”La Familia”, alături de care a cunoscut celebritatea, Marijuana ne-a declarat: ”N-am mai ținut legătura, fiecare are viața lui, dar ne urmărim activitatea de la distanță, ne susținem, ca la debut, când eram niște copii”.

Dana Marijuana a avut o afacere care a dat faliment
Dana Marijuana a avut o afacere care a dat faliment

A dat faliment cu firma de bijuterii. Trăiește din pictură

Nici firma ei de bijuterii nu este pe profit: ”Nu se mai fac vânzări, la târgurile din țară, lumea nu mai are bani acum, mulți se tem să facă investiții”. Solista s-a reprofilat, pentru a face rost de bani: ”Am o mică terasă, unde ne întâlnim cu mai mulți artiști, ne ajutăm unii pe alții. În plus, pictez. Un tablou costă între 500 și 1.000 de lei, depinde de mărime. Vreau să deschid un magazin cu bijuterii și cu haine, după ce trece pandemia”, a mai adăugat ea, pentru impact.ro

În ce relații a rămas cu tații fetițelor ei

Dana Coteanu are două fiice, pe care le adoră și care locuiesc alături de ea. Solista ne-a mai povestit și în ce relații a rămas cu tații fetelor ei, și cum se implică aceștia, din punct de vedere financiar:

”Tatăl Alesiei, fiica cea mare, chiar se preocupă de ea, de soarta ei, îi cumpără haine, îi dă bani, este un tată bun. Dar tatăl micuței mele, Iris, nu prea, nu i-a dat până acum niciun ban pentru pensie alimentară. Nu i-a dat nici măcar o ciocolată, decât dacă îi zicem noi, ca să simtă și bietul copil că tatăl ei o răsfață. Ideea e că eu mi-am dorit acest copil minunt, iar el a fost partenerul prin care fetița a trebuit să vină în viața mea, probabil că el nu era pregătit să fie tată”.

De ce nu se mărită cu Dan Burlacu: ” Ne simțim bine așa, să mă curteze și să ne iubim toată viața!”

Întrebată de reporterii impact.ro dacă are în plan să se mărite cu actualul iubit, fostul campion naţional şi mondial la kickboxing, Dan Burlacu, solista ne-a declarat, cu convingere:

”Nu mă mai recăsătoresc. Am fost o dată, de două ori. Vrem să fim prieteni, să ne cunoaștem. Să fie mereu un început, ne simțit bine așa, să mă curteze și să ne iubim toată viața. Multe fete își doresc să fie mirese. Unele își împlinesc visul, dar multe nu știu că uneori nu rămân cu acel bărbat. Faci jurământ pe viață, apoi e dezamăgitor, căci te desparți”.

Îi este tare dor de tatăl ei, care a murit în urmă cu doi ani: ”L-am simțit în cameră, când stăteam în pat”

Marijuana a ținut foarte mult la tatăl ei, chiar dacă adesea au trecut prin conflicte. La doi ani de la decesul bărbatului, care i-a crescut fiica cea mare, solista susține că tatăl ei o veghează, de Sus, din Ceruri, și că adesea îi simte prezența, în cameră:

”Nu l-am visat, dar, cum stăteam așa în pat mi-a apărut tata. L-am simțit, la propriu, am simțit dragostea lui, energia lui, m-am bucurat. Mi-a apărut așa, mental, nu fizic. În momentele grele, tata e în preajmă. Cred în reîncarnare. După ce murim, ne reîncarnăm, dar nu în animale sau într-un fluture, cum ar crede unii, pentru că sunt cu totul alte vibrații, la care noi nu aveam acces, ci tot în oameni”.

Dan Burlacu, iubitul Marijuanei: ” Suntem împreună de ceva timp şi ne creştem copiii. Cât mai bine posibil!”

Dana Coteanu are acum un ajutor de nădejde, Dan Burlacu fiind bărbatul care o sprijină și în perioadele ei mai delicate, de depresie:

“Suntem împreună de ceva timp şi ne creştem copiii. Cât mai bine posibil! Dana are două fete, iar eu am doi băieţi şi împreună formăm o familie. Pe Marijuana pictura o atrage și o calmează, deopotrivă. Iar mie-mi place pictura ei, o văd foarte talentată pentru cineva care nu a avut niciodată de-a face cu aşa ceva, până mai ieri”, ne declara, în urmă cu câteva luni, fostul mare sportiv.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...