Aproape un milion de refugiați ucraineni au ajuns pe teritoriul României de la începutul războiului și până în prezent. Dacă unii dintre ei au venit doar cu ce aveau pe ei și câteva bagaje, având nevoie de ajutor din partea autorităților și a voluntarilor, sunt și refugiați care au intrat în România având asupra lor sume importante de bani.
Încă de când a izbucnit războiul, mulți ucraineni s-au grăbit să plece din calea conflictului și s-au îndreptat spre țările vecine, printre care și România. Din primele zile de război, în țara noastră au intrat mii de refugiați, mulți dintre ei cu o condiție modestă, dar și unii foarte bogați, care și-au luat toate economiile și au încercat imediat să își mute afacerile în alte părți.
La intrarea în România, ucrainenii au trebuit să declare ce sume de bani și ce bunuri au asupra lor, în cazul în care intrau în țara noastră cu mai mult de 10.000 de euro asupra lor. Peste 1.000 de refugiați care au venit în România au declarat autorităților vamale sume în valoare totală de 140 de milioane de euro. Unii dintre ei au cumpărat locuințe în țara noastră, în timp ce alții au închiriat, nefiind convinși că vor rămâne pe termen lung.

Potrivit informațiilor furnizate de Poliția de Frontieră, circa 10% dintre refugiații care au ajuns pe teritoriul României au ales să se și stabilească aici, restul îndreptându-se spre alte țări europene. Cei care au rămas în România au cheltuit, până în prezent, sume de ordinul milioanelor de euro. O companie de plăți a raportat tranzacții în valoare totală de 1,4 milioane de euro.
Printre cheltuielile pe care ucrainenii le-au făcut în România se numără multe tranzacții în domeniul imobiliar: închirieri de locuințe, depozite și spații comerciale, închirieri de camere în hoteluri și pensiuni etc. Au fost însă și refugiați care au încercat să treacă granița fără să declare banii și bunurile pe care le aveau asupra lor, iar polițiștii de frontieră i-au prins.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În luna martie, oamenii legii au găsit într-o mașină care venea din Ucraina ceasuri, bijuterii și poșete de lux în valoare de 1,6 milioane de dolari, precum și 50.000 de euro cash. Recent, o altă familie de ucraineni a încercat să intre în România având 800.000 de dolari și peste 450.000 de euro ascunși în mașină, bani pe care nu i-au declarat.