Fiecare împăcare dintre blondină și milionar era marcată de un cadou scump, semn că Alex Bodi era dispus să plătească sume importante pentru a o recuceri pe iubita sa. Totuși, puțini știu cât costau toate aceste daruri și vacanțe. Recent, avocatul omului de afaceri a dezvăluit câți bani a primit Bianca Drăgușanu de la Alex Bodi.
Afaceristul Alex Bodi a ajuns recent în arestul poliției, după ce a fost acuzat de trafic de persoane, proxenetism și șantaj. Pentru că ancheta este în desfășurare, noi detalii ies la iveală din dosarul în care este parte și milionarul. Cu această ocazie, avocatul lui Bodi, Cătălin Dancu, a făcut dezvăluiri importante despre sumele primite de partenerele lui Alex, de-a lungul timpului.
În numai un an de zile, Alex Bodi a reușit să cheltuie mai mult de un milion de euro. Conform documentelor puse la dispoziție de avocatul său, citate de spynews.ro, afaceristul a transferat pe data de 5 iulie 2020, 30.000 de euro, în două tranșe, Elvirei Cojocaru, cu titlu de împrumut. De asemenea, Diana Manole este o altă femeie căreia Bodi i-a virat o sumă uriașă. În urmă cu un an de zile, Alex i-a virat acesteia suma de 150.000 de euro. Deși a fost vorba de sume mai mici, și Monica Miclea, Raluca Ignat și fosta soție, Silvia Sălăgean au beneficiat de banii afaceristului.
De vreme ce s-a numărat printre partenerele sale preferate, Alex Bodi a ales să nu se uite la bani nici în cazul Biancăi Drăgușanu. Frumoasa blondină a avut de câștigat mult de pe urma certurilor și împăcărilor frecvente, care se încheiau cu un cadou scump sau o vacanță de lux. Tratată precum o prințesă, conturile Biancăi au crescut pe parcursul relației cu Bodi datorită sumelor impresionante virate de afacerist.
Vacanțele de lux îl ușurau pe Alex Bodi de câteva sute de mii de euro de fiecare dată, iar extrasul bancar arăta că la finalul unei nopți de club în București sau în stațiunea Mamaia, omul de afaceri cheltuia între 3.000 și 11.000 de eurp. Totodată, pentru că și-a dorit ca Bianca Drăgușanu să fie bine, după ce o vânătaie a făcut-o să piardă un contract de la un târg de nunți, Bodi a plătit 6.000 de eur0. Mențiunea pe care a făcut-o în cazul acestui transfer a fost „Cadou”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]