Câte zile rezistă cozonacul în frigider. Mare atenție la acest detaliu
Gospodinele trebuie să știe câte zile rezistă cozonacul în frigider. Această informație va fi cu siguranță benefică pentru doamnele care se vor lăsa duse de val și de Paște vor face mai mulți cozonaci decât pot fi consumați în familie.
Câte zile rezistă cozonacul în frigider
Așadar, Paștele se apropie cu pași repezi, iar gospodinele scot de la naftalină rețetele de cozonac sau încearcă unele noi. Cozonacul este nelipsit de pe mesele românilor, mai ales de Paște și de Crăciun. Fie că îl cumpărăm sau că îl facem în casă, cozonacul are însă un termen de expirare. Cel din comerț are termenul scris chiar pe punga în care vine, pe când la cel preparat în casă putem vedea cu ochiul liber când se întărește și se fărâmițează.
Ei bine, pentru cozonacul ținut în casă trebuie să vă spunem că acesta va ține mai mult, dacă va fi pus la frigider, însă nici aici nu va ține la nesfârșit. Foarte important de menționat este că după fiecare degustare, trebuie să învelim cozonacii cu o cârpă curată sau câteva bucăți de hârtie și apoi să îl punem în frigider.
Istoria cozonacului
Temperatura rece va face ca aromele să se păstreze proaspete pentru mai multă vreme, dar cozonacul nu trebuie lăsat neacoperit, deoarece se va întări și se va usca. Pentru a-l păstra mai mult timp la frigider, cozonacul trebuie învelit în hârtie (cum ar fi coala de scris), și apoi înfăşurat într-un şervet de pânză groasă și pus într-o pungă de plastic, la rece. Cu toate acestea, cozonacul nu va rezista mai mult de o săptămână.
Cozonacul are o istorie care se întinde pe mii de ani. Desertul tradițional al românilor este în egală măsură și un desert bulgăresc (kozunak) și un produs de patiserie italiană numită „panettone”. Pâinea stă la originea cozonacului, iar egiptenii coceau pâine acum mii de ani. Tot în Antichitate, grecii făceau un tip de cozonac îndulcit cu miere și presărat cu nuci, care se numea „plakous”. Chrysippus din Tyana a menţionat, conform surselor, o reţetă de cozonac cu nuci şi miere pe care, tot el menţionează, l-a gustat în Creta. Romanii au preluat rețeta de la egipteni și i-au adus îmbunătățiri. Au adăugat ouă, unt, fructe uscate și așa a ajuns cozonacul să arate aproximativ la fel ca cel pe care îl preparăm în zilele noastre.