Câte pastile de Paracetamol avem voie, de fapt, să luăm pe zi. Medicii trag un semnal de alarmă

17 02. 2021, 19:38

Medicii trag un semnal de alarmă referitor la câte pastile de Paracetamol avem voie, de fapt, să luăm pe zi. Avertismentul vine după ce un bărbat în vârstă de 70 de ani din județul Botoșani infectat cu noul coronavirus a murit în urma unei supradoze, într-o încercare de a se trata singur de COVID-19, acasă.

Câte pastile de Paracetamol avem voie, de fapt, să luăm pe zi

Potrivit doctorului Tudor Ciuhodaru, în cazul adulților și adolescenților cu vârsta de peste 12 ani, se recomandă doza de 500-1000 miligrame paracetamol, adică una sau două comprimate de 500 de miligrame, la intervale de 4 ore, administrată la nevoie. Doza maximă pentru adulți este de patru grame pe zi, adică cel mult opt comprimate de 500 de miligrame.

În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, doza de Paracetamol recomandată este de 60 de miligrame pe fiecare kilogram pe zi, repartizată în prize egale. ”De exemplu 15 mg/kg şi priză la 6 ore sau 10 mg/kg şi priză la 4 ore. Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore. Nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi. Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului. La copii cu vârsta sub 6 ani recomandăm utilizarea formelor farmaceutice adecvate vârstei (10 – 15 mg/kg/la o administrare)”, a explicat medicul.

Paracetamol

Câte pastile de Paracetamol pot fi mortale

Doctorul a atras atenția că 10 comprimate de Paracetamol pot provoca decesul. În plus, intervalul de cel puțin patru ore între două administrări trebuie să fie respectat cu strictețe. La fel și doza maximă zilnică, astfel încât să nu apară efecte toxice.

”Un pacient de 70 de ani a ajuns la urgențe în stare gravă după supradozaj de paracetamol cu insuficiență hepato-renală și nu a mai putut fi salvat. Educația pentru sănătate și noțiunile de prim ajutor ar trebui predate în toate școlile din România. Așa cum prevăd cele 2 proiecte de lege pe care le-am depus în parlament”, a spus doctorul.

Cum trebuie să se acționeze în caz de supradoză. Ce simptome pot să apară

În caz de supradoză de Paracetamol, pacientul trebuie să meargă de urgență la spital, chiar dacă nu sunt manifestări. Acesta trebuie să fie spitalizat și se recomandă un lavaj gastric imediat. Antidotul pentru intoxicația cu acest medicament este N-acetilcisteina. Aceasta trebuie administrată cât mai repede cu putință.

”Simptomele supradozajului constau în paloare, greaţă, vărsături, anorexie şi dureri abdominale. Dozele mari de peste 10g, într-o singură priză sau doze de peste 150mg paracetamol/kg la copil determină leziuni hepatice grave. Afectarea hepatică poate deveni aparentă după 12-48 de ore de la ingestie şi este manifestă după 2-4 zile”, a mai explicat medicul. ”Lumea foloseşte în exces acest analgezic, antipiretic pentru dureri, febră şi a fost folosit în pandemia de coronavirus foarte mult, pentru că a avut o popularitate foarte mare. El este hepatotoxic şi dacă îl vom folosi o perioadă lungă de timp sau nu vom respecta dozajul corespunzător, se poate ajunge la hepatită acută toxică”, a spus și doctorul Radu Țincu, potrivit antena3.ro.