Cătălin Măruță, acuzat că a jignit grav o vedetă la el în emisiune. ”Nu mai vin niciodată, pentru niciun ban”

20 08. 2021, 15:10

Cătălin Măruță este acuzat că a jignit grav o cunoscută vedetă chiar în emisiunea pe care o face la PRO TV. ”Nu mai vin niciodată, pentru niciun ban”, a spus vedeta. Astfel, un nume important din showbiz se va alătura Antoniei și lui Alex Velea, alți doi artiști care nu vor să mai aibă de-a face cu Cătălin Măruță.

Cătălin Măruță a supărat o vedetă de la noi. Cântăreața jură că nu-i mai onorează acestuia invitațiile

După Antonia și Alex Velea, încă o vedetă din showbiz a anunțat că nu va mai onora invitațiile primite din partea echipei emisiunii ”La Măruță” de la PRO TV, moderată de Cătălin Măruță.

Este vorba despre cântăreața Alexandra Stan. Aceasta a mărturisit recent motivul pentru care s-a supărat pe celebrul moderator TV.

Alexandra Stan a făcut dezvăluiri pentru Damian Drăghici

Alexandra Stan a fost invitată la podcastul lui Damian Drăghici, unde a povestit un episod neplăcut pe care l-a trăit anul acesta, la filmările unei ediții speciale a emisiunii ”La Măruță”, de la Pro TV, a cărui prezentator este Cătălin Măruță.

Cântăreața a vorbit despre nunta ei, iar ceea ce a supărat-o au fost întrebările despre o posibilă sarcină, scrie click.ro.

Alexandra Stan, foc și pară pe Cătălin Măruță

În acel moment, în video, minutul 3.40, Alexandra Stan, vizibil supărată, a răspuns: ”Da, că-i fac un verișor, un nepoțel. Nu știu, în curând, când o vrea Dumnezeu”.

”Chiar zilele trecute am avut o întâmplare cu Măruță și m-a supărat foarte, foarte tare, pentru că eu la Cătălin țineam foarte mult, și la Andra. Niciodată nu m-a deranjat cu nimic, eu nu l-am deranjat pe el cu nimic…a fost o chestie, așa….Cu toate că multă lume vorbea despre el, de ce face el la TV…și a făcut niște chestii foarte urâte, a trecut peste tot managementul meu, peste casa de discuri, peste PR, peste deciziile noastre de a nu difuza un anumit material.

Cătălin Măruță nu se ține de cuvânt

Cu toate că i-am zis să îl dea după data de 30, l-a dat cu două săptămâni înainte…A scris despre mine niște lucruri foarte nasoale. Doctorul mi-a spus că nu o să pot să fac copii un an, iar dacă fac, oricum e challenging, adică pot să-mi dereglez glanda hipofiză și să fac tumoare și să mor….și el scria că nu îmi mai acopăr burta, că sunt însărcinată.

Sincer, mi s-a părut foarte urât din partea lui și n-o să mai merg niciodată la Cătălin Măruță în emisiune, pentru nici un ban din lumea asta. Eu tot timpul am fost de treabă cu oamenii, iar oamenii m-au călcat în picioare”, a spus Alexandra Stan, în podcastul lui Damian Drăghici.