Cătălin Denciu, medicul erou din Piatra Neamț, nu poate beneficia de concediu medical. ”Este păcat”

20 08. 2021, 15:39

Medicul erou Cătălin Denciu nu poate beneficia de concediu medical pe toată durata recuperării. Dezvăluirea a fost făcută de soția lui, după ce în luna noiembrie a anului trecut doctorul a suferit arsuri grave încercând să-și salveze pacienții, în timpul incendiului de la secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț. Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au reacționat.

În ce stare se află acum Cătălin Denciu, medicul erou din Piatra Neamț

Potrivit soției sale, medicul Cătălin Denciu face progrese către recuperare, dar lent. Doctorul face şedinţe de kinetoterapie acasă, după ce a suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corpului în incendiul ce a avut loc la data de 14 noiembrie 2020 la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.

”Starea lui este într-un progres constant, dar lent, aşa cum este normal în cazul marilor arşi. Necesită în continuare kinetoterapie şi îngrijirile specifice pielii grefate. Trebuie să avem răbdare în continuare, iar progresele ne motivează”, a spus soția medicului, potrivit News.ro.

Catalin Denciu

De ce nu poate beneficia medicul erou de concediu medical

Femeia a adăugat că soțul ei nu poate beneficia de concediu medical pe toată durata recuperării. Motivul este acela că există unele lacune legislative, iar această problemă există pentru toți marii arși din România.

”Este păcat că prin prezentarea deficienţelor legislative, forurile de decizie nu pot găsi o soluţie legală pentru aceşti pacienţi. Noi am înţeles că este un viciu de sistem, dar care poate fi remediat. De aceea am fost de acord să fie dat exemplu cazul soţului meu, pentru a se înţelege încă o dată că este o scăpare a sistemului și pentru ca alţi pacienţi să nu mai întâmpine această problemă.

Nu este o problemă de ordin material, ci o problemă de a-ţi putea continua recuperarea şi îngrijirile necesare în condiţii optime”, a mai spus soţia medicului Cătălin Denciu.

Cum au reacționat Ministerul Sănătății și CNAS

După ce a fost semnalată problema medicului erou Cătălin Denciu și a celorlalți mari arși din România, Ministerul Sănătăţii şi CNAS au anunțat măsuri pentru ca acești pacienţi să beneficieze de concedii medicale pe toată perioada de tratament, precum și pentru perioada de recuperare.

Potrivit Ministerului Sănătății, marii arși din România vor primi o indemnizație brută lunară pentru incapacitate temporară de muncă de 100% din baza de calcul stabilită în conformitate cu legea.

”Ministerul Sănătăţii şi CNAS au elaborat, în regim de urgenţă, cu consultarea Comisiei Multidisciplinare de Arsuri a Ministerului Sănătăţii, un proiect de act normativ pentru modificarea OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate astfel încât pacienţii cu arsuri grave să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pe toată perioada de tratament, până la vindecare, inclusiv pentru perioada de recuperare”, a anunțat ministerul.

Acest proiect de modificare a ordonanţei de urgenţă 158/2005 referitoare la concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate va fi propus spre aprobare în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.