Cât sunt pensiile în România de fapt, câți bani intră pe card: ”privilegiații” te vor supăra la culme

Gabriel Peneș 23.06.2023, 10:09
Cât sunt pensiile în România de fapt, câți bani intră pe card: ”privilegiații” te vor supăra la culme

Pensia medie în România este de aproape 2.000 de lei. În această categorie se încadrează cei aproape 5 milioane de pensionari „normali”, al căror venit este calculat strict pe contributivitate. În schimb, seniorii „privilegiați”, adică cei care beneficiază de pensii speciale, în frunte cu foștii magistrați, au o pensie medie de aproape 11 ori mai mare decât a „normalilor”.

Cât sunt pensiile în România de fapt, câți bani intră pe card

În România numărul de beneficiari de pensii de serviciu înregistrat în mai 2023 era 10.281, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), fără a pune la socoteală cele 190.000 de pensii militare, pe care mulți nu le încadrează la „speciale”.

Marius Budăi, ministrul Muncii, a precizat că, din punctul lui de vedere, cele 190.000 de pensii ale oamenilor din structurile militare (MAI, MApN, SRI) nu ar trebui incluse la pensii speciale.

Dintre aceștia, 5.252 sunt pensionari veniți din zona procurorilor şi judecătorilor. În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, pensia medie de serviciu este de 21.555 de lei net pe lună, adică de peste 4.000 de euro lunar.

Din aceasta, suma de 19.902 lei este cota suportată din bugetul de stat, iar 5.101 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Asta înseamnă o pensie medie lunară de aproape 11 ori mai mare decât cea a unui pensionar obișnuit, al cărei cuantum se bazează strict pe contributivitate.

Efortul bugetar pentru plata acestor pensii speciale se ridică la 123 de milioane de lei lunar, respectiv 1,47 miliarde de lei anual. Cu acești bani, statul ar putea plăti peste 735.000 de pensii a câte 2.000 de lei pe lună, cât este o pensie medie normală, în România.

Cât sunt pensiile în România de fapt, câți bani intră pe card: ”privilegiații” te vor supăra la culme
Magistrații beneficiază de o pensie medie lunară de 21.000 de lei, adică de peste 4.000 de euro pe lună

”Privilegiații” te vor supăra la culme

Ministrul Muncii a vorbit, la România TV, despre modul în care se va reduce cuantumul pensiilor speciale din România. Budăi a precizat că vor fi urmate două aspecte importante.

„Primul aspect care aspect vine din recalculare, astfel încât nicio pensie să nu depășească salariul. Iar, tot în acest caz va fi aplicată și impozitarea cu 15% a sumei necontributive, care trece de valoarea de salariul mediu net pe economie, adica 4.000 de lei. Ce depășește 4.000 de lei va fi impozitat cu 15%. Așa cum ce depășește 2.000 de lei se impozitează cu 10%, iar sub 2.000 de lei nu se impozitează”, a explicat Marius Budăi.

De asemenea, Budăi a ținut să precizeze, pentru a nu mai exista confuzii, că recalcularea se va aplica doar în cazul pensiilor care depășesc salariul în activitate și că această acțiune nu se face retroactiv.

Provocat să exemplifice în mod clar, cu cifre, dar și să confirme că pensiile magistraților se vor reduce cu 80%, conform amendamentelor depuse pentru modificarea legii pensiilor speciale, Budăi s-a ferit să dea un răspuns ferm.

În prezent, salariul brut al unui judecător cu grad de tribunal aste de 24.000 de lei, respectiv 14.000 de lei net. Dacă ar ieși acum la pensie, acesta ar primi o pensie egală cu 80% din ultimul venit brut, adică 19.200 de lei.

Pe de altă parte, un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu grad didactic I și cu o vechime în muncă de peste 25 de ani are, conform Ordonanței de urgență de la 1 iunie 2023, un salariu de bază de 6.817 lei și ar beneficia de o pensie de aproximativ 500 de euro.

Dacă guvernanții ar schimba legea salarizării ținând cont de recomandările Comisiei Europene, pensia de serviciu a unui magistrat nu ar trebui să depășească salariul net din prezent, adică 14.000 de lei, scrie capital.ro.

Chiar și așa, este o sumă uriașă în comparație cu indemnizația de care beneficiază, de exemplu, un medic chirurg după 40 de ani de activitate, adică 4.000 de lei pe lună.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....