Cât costă vestita șapcă a lui Nicolae Ceaușescu? Mai multe obiecte ale dictatorului, scoase la licitație

Beatrice Dumitru 10.05.2023, 16:13
Cât costă vestita șapcă a lui Nicolae Ceaușescu? Mai multe obiecte ale dictatorului, scoase la licitație

Peste 30 de obiecte istorice care au aparținut familiei prezidențiale Elena și Nicolae Ceaușescu vor fi sunt scoase la licitație săptămâna viitoare. Pe lângă afișe sau fotografii semnate de cuplul dictatorial, se află și vestita șapcă a fostului dictator al României. Ce preț de pornirea are renumitul accesoriu.

Teza de doctorat a Elenei Ceaușecu, scoasă la licitație

Casa Artmark organizează vineri, 19 mai, o licitație inedită cu obiecte care au aparținut Elenei și lui Nicolae Ceaușescu. Evenimentul este dedicat ultimului secol de istorie a României, cuprinzând antipozii evoluției noastre, monarhia și comunismul.

Printre piesele scoase la vânzare se numără celebra teză de doctorat a Elenei Ceușescu, „Polimerizarea izoprenului”, cu care a obținut titlul de doctor, dar și șapca fostului dictator. Dacă teza are prețul de pornire de 300 de euro și face parte din mica serie de trei exemplare dactilografiate, originale, a cărei realizare era obligatorie potrivit regulamentelor în vigoare în epocă, șapca lui Nicolae Ceaușescu este ceva mai scumpă.

Cât costă vestita șapcă a lui Nicolae Ceaușescu? Mai multe obiecte ale dictatorului, scoase la licitație
Șapca lui Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Artmark

Cât costă șapca lui Nicolae Ceaușescu

Piesă istorică, șapca din bumbac ce i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu are prețul de pornire de 600 de auro. Accesoriul este însoțit de certificatul R.A.P.P.S. eliberat la data vânzării acesteia prin licitațiile din anii 1991-1993.

De asemenea, vor mai fi scoase la licitație și o sticlă de colecție de Vodkă „Ceaușescu”, în tiraj limitat la începutul anilor ’90, pentru prețul de 35 de euro, un portret al fostului dictator în valoare de 150 de euro, mai multe fotografii și o enciclopedie de chimie, sub coordonarea Elenei Ceaușescu.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Între alte piese deosebite din licitație se numără și o inedită fotografie care îl ilustrează pe Nicolae Ceaușescu în mină, împingând un furgonet. Imaginea a fost surprinsă de celebrul fotograf Armand Rosenthal și are prețul de pornire de doar 50 de euro.

De-a lungul timpului, mai multe obiecte ale soților Ceaușescu au fost scoase la licitație. De exemplu, s-a vândut și mașina primită de Nicolae Ceaușescu de la Șahul Iranului în anul 1974. Modelul Paykan Hillman Hunter a fost achiziționat la un preț de 20 de ori mai mare față de suma de pornire. Autovehiculul a fost cumpărat de un colecționar român, pentru 95.000 de euro.

Cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu a condus România timp de mai bine de 20 de ani, până ân 1989.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...