În urmă cu aproximativ patru decenii, Rombac One-Eleven devenea primul și ulterior singurul avion de pasageri construit în România. Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu ducea țara noastră pe primul loc în rândul statelor comuniste care, cu excepția URSS, produsese o aernoava cu reacție pentru zboruri cu pasageri. Acum, aparatul de zbor este scos la licitație la un preț incredibil, în ciuda valorii și performanțelor sale.
În luna august a anului 1982, românii puteau admira pentru prima oară primul avion de pasageri construit în țara noastră. Acesta fusese denumit Rombac 1-11 sau Rombac One-Eleven și avea să se înalțe în cadrul primului său zbor oficial, în toamna aceluiași an, pe aeroportul Băneasa, sub atenta urmărire a conducerii statului. Ulterior, primul zbor cu pasageri avea loc în ianuarie 1983, pe ruta București-Timișoara, pentru ca mai apoi Rombac One-Eleven să execute și primul zbor extern, în luna martie a aceluiași an, pe ruta București-Londra. Luna aceasta, bijuteria aeronauticii din România, avionul produs sub comanda lui Nicolae Ceaușescu, va fi scos la licitație la un preț neașteptat de mic.
Avionul „Super One-Eleven” a fost folosit timp de patru ani, între 1986 și 1989, pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu. Aparatul de zbor fusese proiectat cu cea mai mare atenție la detalii, beneficiând de o tehnică apreciată la acea vreme, dar și astăzi, care l-a făcut să atingă un adevărat record. Niciun avion construit în acea vreme, la comanda liderului comunist, nu s-a prăbușit și nu a dus la decesul vreunui pasager de la bord. Responsabilă ar putea fi inclusiv producția motoarelor avionului lui Nicolae Ceaușescu, care erau fabricate la noi în țară, la uzinele Aerofina și Turbomecanica, sub licență Rolls Royce.

În ciuda faptului că aeronava a fost exploatată suficient de mult în decursul anilor, chiar și în zone de zbor dificile, s-a dovedit a fi extrem de durabilă. În plus, istoria aviației mondiale arată că există foarte puține modele de avioane care să aibă cifra zero la accidente mortale. Și totuși, Rombac „Super One-Eleven”, care a reprezentat totodată un exemplu de independență a industriei românești în vremea comunismului, urmează să fie scos la licitație pe 27 mai, potrivit informațiilor transmise de casa de licitații Artmark. Surprinzător este însă prețul de la care pornește aeronava, în ciuda faptului că este printre puținele avioane din lume cu risc zero de accidente mortale. Licitația, organizată joi, 27 mai, ora 18:30, în cadrul licitației „All-Star Game” organizate de Artmark, pornește de la 25.000 de euro.
Alături de modelul “Super One-Eleven” ce a aparținut lui Nicolae Ceaușescu este scos la licitație și avionul prezidențial “Negrești”, folosit pentru zborurile prezidențiale din timpul primului mandat al președintelui Ion Iliescu. Ținând cont totuși de raritatea celor două modele și importanța lor în istoria tehnică a României, avioanele au fost clasate în patrimoniul cultural național mobil, la categoria tezaur. Vânzarea celor două aeronave, prin licitație, se face în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia. Piesele pot fi vizionate în aceste zile în catalogul online al licitației, fie fizic pe platforma Aeroportului Internațional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]