Cât costă o friptură preparată de celebrul bucătar Salt Bae. Incredibil ce preț are în meniul lui Nusr-Et

Cătălina Burghelea 14.10.2021, 13:54
Cât costă o friptură preparată de celebrul bucătar Salt Bae. Incredibil ce preț are în meniul lui Nusr-Et

Bucătarul Nusr-Et a devenit faimos în întreaga lume datorită tehnicii sale de preparare și condimentare a cărnii, care este, de asemenea, un meme pe internet. Supranumit „Salt Bae”, bărbatul este foarte apreciat de către vedetele de la Hollywood, iar mulți fani visează să mănânce la unul dintre restaurantele pe care le deține în diferite colțuri ale lumii. Cât costă o friptură preparată chiar de celebrul chef turc?

Cât costă o friptură la restaurantul celebrului Salt Bae

Nusret Gökçe a devenit, în doar câțiva ani, unul dintre cei mai apreciați bucătari din lume. Se bucură de mare succes și pe rețelele de socializare, unde a uimit cu tehnica sa inedită de preparare și condimentare a cărnii. Cine vrea să rezerve o masă la unul dintre restaurantele sale trebuie să se gândească destul de bine înainte, deoarece prețurile sunt foarte piperate. Chiar și o banală băutură energizantă costă mult!

Unul dintre restaurantele sale a fost acuzat de „ștergerea recenziilor negative”, după ce luna trecută a devenit virală nota de plată exorbitantă a unui client (Vezi FOTO mai jos în articol).

Prețurile sunt exorbitante

Lanțul de restaurante de lux este deținut de bucătarul turc Nusret Gokce, mai bine cunoscut sub numele de „Salt Bae”, ale cărui piese teatrale de stropire a cărnii cu sare i-au adus peste 38 de milioane de urmăritori pe Instagram, de când a devenit viral pe social media în 2017, pentru modul său de condimentare a fripturii.

În septembrie, toată atenția a fost focusată pe unul dintre localurile sale din Londra. Un client supărat pe nota de plată pe care a primit-o la restaurantul din Knightsbridge a publicat-o pe internet. În scurt timp a devenit faimoasă, după ce toată lumea a aflat cât costă o masă la restaurantul lui Nusr-Et: 1.812,40 de lire sterline! Acest lucru a stârnit un val de reacții și comentarii la adresa restaurantului. Cu toate acestea, recenziile Google arată în prezent un rating de 4,8 stele – site-ul declarând că a fost „actualizat de companie acum o săptămână.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

O notă de plată a devenit virală pe internet

Potrivit publicației My London News, „zeci de recenzii care par să critice restaurantul” au dispărut. Restaurantul are acum 4,8 stele pe Google și 4,7 stele pe Facebook, unde un client scrie: „Ce să spun în afară de WOW! Da, prețurile nu sunt ieftine, dar merită toți banii, raportat la servicii, atmosferă și calitatea mâncării și a băuturilor”.

„Am avut norocul să-l cunosc pe Nusret și este un om minunat, umil. Show-ul făcut de acesta cu friptura, apoi Baklavaua adusă de un domn au fost fantastice”, a declarat un alt client.

Luna trecută, chitanța unui client al restaurantului Nusr-Et Steakhouses a arătat cum o singură friptură a costat 630 de lire sterline, iar patru Red Bulls au fost 44 de lire sterline.

Val de reacții din partea clienților nemulțumiți

Oamenii s-au plâns pe Twitter că prețurile afișate pe chitanța virală i-au descurajat să viziteze restaurantul, deși deschiderea a fost foarte anticipată de când Nusret Gokce, cunoscut și sub numele de „Salt Bae”, devenit faimos în 2017.

Postarea a strâns aproape 10.000 de aprecieri, mulți oameni recunoscând că sunt șocați de prețurile uimitor de mari din meniu.

O persoană a scris: „Ce naiba, e un burger de aur? 100 de lire pentru cel mai bun burger din lume? Și 630 GBP pentru o friptură? Lol, aș fi refuzat să plătesc și plecam…Este absolut ridicol!”.

Tânărul de 38 de ani, care a fost poreclit Salt Bae de către fani, are în prezent 17 restaurante și o mulțime de fani, printre care și vedete cum ar fi DJ Khaled, Leonardo DiCaprio și David Beckham.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...