Dacia Duster cu cel mai nou motor poate fi comandată și în România. Este vorba despre motorul de aproape 1.000 cmc capacitate și 100 de cai-putere. Motorul 1.0 TCe 100 nu este privit cu ochi buni de români, care sunt obișnuiți cu motoare imense, care consumă lunar o cisternă de carburant. Totuși, acest motor este prea mic pentru un SUV, iar prețul, chiar și cel de pornire, e un alt motiv să nu-l vrei.
Dacia trece prin mai multe schimbări încă de anul trecut, mai ales la nivelul motorizărilor. Compania se teme de noul standard de poluare WLTP și a încercat să-și înlocuiască toate motoarele care nu se vor încadra în limitele emisiilor poluante acceptate. Din această cauză, a fost nevoită să facă unele compromisuri pe care doar clienții le vor suporta.
Primul și cel mai evident compromis este capacitatea motoarelor. Toți producătorii auto urmează acum această strategie: micșorează capacitatea sistemelor de propulsie, dar cresc caii-putere și cuplul maxim, ca să nu se resimtă o pierdere majoră de putere. Cu cât mașina are o structură mai mare, cu atât o să urăști acest compromis, iar consumul de carburant va fi poate chiar mai mare decât până acum.
De aceea și este criticat noul motor 1.0 TCe 100 care a fost pus chiar și pe Duster, care, în mod normal, ar trebui să fie cel mai puternic autoturism din gamă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În România, prețul de pornire al acestui model este de 13.550 de euro, iar acești bani nu-ți aduc nimic special nici sub capotă, nici la bord, nici la design. Ai o cutie de transmisie manuală (nici nu cred că vei mai găsi de aici înainte una automată, din rațiuni de poluare) și echiparea standard Essential.
În alte țări din Europa, prețul de pornire al acestui model este mai mic. De exemplu, în Germania, prețul începe de la 11.490 de euro, în Spania, de la 12.800 de euro, în Marea Britanie de la 11.930 euro, iar în Franța, de la 12.490 de euro.
În plus, în aceste țări, versiunea standard, la acei bani, are echiparea Access, mai bună decât versiunea Essential. În România, poți să iei Dacia Duster cu motorul entry-level și în versiunea Comfort, dar prețul pornește de la 14.600 de euro. Aceeași versiune, În Germania, este 13.900 euro, în Marea Britanie 14.540 euro, în Franța puține peste 16.000 de euro, iar în Spania, 14.450 euro.
Spun de fiecare dată că prețul începe de la o anumită valoare deoarece ai posibilitatea să-ți personalizezi mașina și să o echipezi cu alte opțiuni sau detalii de design, ca s-o faci așa cum îți place ție.