Înainte de a face o investiție pe termen lung în ceea ce privește încălzirea locuinței, ar trebui să avem în vedere mai multe aspecte și să facem o analiză amănunțită a avantajelor și dezavantajelor fiecărui model de centrală în parte. În prezent, cei ce se ocupă de comercializarea produselor de încălzire ne pun la dispoziție mai multe tipuri de centrale termice, iar două dintre modelele cele mai populare sunt centrala termică pe gaz și cea pe lemne. Cât costă și care sunt avantajele fiecăreia, în paragrafele următoare.
„Acasă“ trebuie să fie întotdeauna un loc primitor, fapt pentru care încălzirea locuinței reprezintă un factor esențial în asigurarea confortului. Prin urmare, indiferent de tipul și de dimensiunile locuinței, indiferent că vorbim despre apartament sau casă, în timpul sezonului rece trebuie să ne încălzim căminul.
Producătorii de echipamente de încălzire pun la dispoziția utilizatotorilor mai multe tipuri de centrale termice: pe gaz, lemne, energie electrică ori carbuni – care să corespundă cu nevoile locului în care sunt montate. După cum aminteam și mai sus, două dintre cele mai populare și mai des întâlnite soluții de încălzire sunt centralele termice pe gaz și centralele termice pe lemne. Totuși, care este cea mai avantajoasă pentru tine?
Fiecare produs în parte este diferit, fiind conceput în funcție de suprafață și de facilitățile disponibile. Prin urmare, cea mai bună alegere pentru noi și locuința noastră va fi luată ținând cont de suprafața de care dispunem și de caracteristicile care ne interesează.
Centrala termică pe lemne este ideală pentru o locuință mare, care dispune de foarte mult spațiu, și are următoarele caracteristici:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De menționat că pentru aceasta aveți nevoie și de un spațiu suplimentar pentru depozitarea lemnelor folosite drept combustibil. Costurile în ceea ce privește centrala termică pe lemne variază, începând de la 4.500 de lei și ajungând până la aproximativ 18.000 de lei, potrivit magazinelor online specializate.
Citește și: Greșeala fatală pe care o fac cei cu centrale termice de apartament. Toți românii trebuie să știe asta
În ceea ce privește centrala termică pe gaz, trebuie să știți că aceasta nu ocupă foarte mult spațiu, fapt pentru care reprezintă alegerea ideală pentru un apartament. Îi puteți găsi foarte ușor locul și în casele mari, care dispun de mult spațiu, dar care se dorește a fi folosit în alte scopuri. Prețul unei centrale termice pe gaz pornește de la aproximativ 2.500 de lei și poate ajunge până la 46.000 de lei.