Cât costă chiria în Cluj, în perioada UNTOLD 2023. Prețul unei nopți de cazare

Stan Filon 01.08.2023, 10:23
Cât costă chiria în Cluj, în perioada UNTOLD 2023. Prețul unei nopți de cazare

Wow, cât costă chiria în Cluj, în perioada UNTOLD 2023! Proprietarii de apartamente, hoteluri și pensiuni vor să dea lovitura în perioada celui mai popular festival de muzică din România! Cer mii de euro pentru doar o noapte de cazare!

Cât costă chiria în Cluj, în perioada UNTOLD 2023

Festivalul UNTOLD este cel mai mare și mai cunoscut festival din România, iar turiștii vin din toate colțurile lumii pentru a asculta cele mai în vogă trupe muzicale și cei mai iscusiți DJ. Ajuns deja la a 8-a ediție, acest festival este cel mai important eveniment al anului în Cluj-Napoca.

Sunt așteptați zeci de mii de oameni, puși cu toții pe distracție. Festivalul aruncă în aer însă chiriile în Cluj, pe perioada sa. Prețurile la cazare în Cluj sunt absolut halucinante, deoarece afaceriștii vor să profite la maximum de această perioadă.

Cat costa chiria in Cluj, in perioada UNTOLD 2023. Pretul unei nopti de cazare
Cat costa chiria in Cluj, in perioada UNTOLD 2023. Pretul unei nopti de cazare

Ce vedete vor electriza audiența UNTOLD

Astfel, s-a ajuns ca pentru un apartament situat în centrul orașului Cluj, unii proprietari de apartamente cer și peste 10.000 de lei (2.000 de euro) pe noaptea de cazare! Mai mult decât atât, cei care vor să închirieze un astfel de apartament în perioada festivalului UNTOLD, adică între 3 și 6 august 2023, trebuie să plătească nu mai puțin de 35.000 de lei o cameră pentru două persoane.

UNTOLD 2023 are loc în perioada 3 – 6 august, iar pentru cea de-a 8-a ediție organizatorii au anunțat prezența faimoșilor DJ, Armin van Buuren și David Guetta, ambii familiarizați deja cu vibe-ul festivalului, dar și a lui Martin Garrix, considerat DJ-ul numărul 1 al lumii, la ora actuală. Dar pe scenele ce vor fi amenajate pe Cluj-Arena vor urca și alte nume mari de artiști și formații consacrate ale genului.

Prima ediție a festivalului a avut loc între 30 iulie și 2 august 2015, an în care Cluj-Napoca a fost desemnat Capitala Europeană a Tineretului. De-a lungul celor 4 zile de festival, au participat în medie peste 60.000 de oameni pe zi.

La prima ediție au participat: Armin van Buuren, Avicii, David Guetta, ATB, Dimitri Vegas & Like Mike, Tom Odell, Fedde le Grand, Duke Dumont ș.a. În urma succesului de care s-a bucurat, festivalul a primit premiul ”Best Major Festival” acordat în cadrul galei European Festival Awards 2015, desfășurată în Olanda.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...