11:30
La 25 de ani, Carol Ionescu, fiul regretatului Șerban Ionescu și al Magdei Catone, și el de profesie actor, ca celebrii săi părinți, știe exact ce vrea. S-a implicat serios, alături de mama sa, în organizarea festivalului de teatru și film ce poartă numele tatălui său, recent încheiat, la Limanu, tocmai pentru a reuși să le asigure tuturor tinerilor talentați un mediu propice pentru dezvoltarea lor profesională. Mai mult, Carol consideră chiar că mulți dintre actorii generației actuale sunt ca valoare peste ceea ce a fost Șerban Ionescu. Într-un interviu exclusiv pentru Impact.ro, fiul Magdei Catone a mărturisit totodată cum funcționează lumea teatrului și ne-a spus, printre altele, că a trecut deja peste pierderea tatălui său.
Cu ce impresii ați rămas după Festivalul „Șerban Ionescu”?
A fost foarte frumos, numai cu plusuri.. Dar prea puțini bani pentru un astfel de eveniment, care oferă ce oferă. Noi am reușit să acoperim toate cheltuielile. E nevoie însă de mai mulți bani pentru cultură, pentru astfel de evenimente, pentru toți artiștii din această țară care abia respiră de la o zi la alta.
Ce v-ați propus pe viitor?
Să înlesnim întâlnirile dintre artiști și public, să aducem arta la spectatori cât mai ușor și cât mai frumos. Așa cum aduce Netflixul filmele în sufragerie, să putem stabili și noi un raport cu publicul.
Avem tineri talentați, care pot călca pe urmele lui Șerban Ionescu?
Sunt peste Șerban Ionescu. Sunt tineri talentați peste tot în țara asta, sunt oameni de o valoare incredibilă care se ridică cel puțin la valoarea strămoșilor lor. Mulți deja o depășesc.
Cum ar trebui sprijiniți acești tineri?
Prin mulți bani, subvenții peste subvenți pentru teatru și film, pentru un mediu în care acești tineri să se poată dezvolta, să învețe ce înseamnă greul producerii unui eveniment artistic, unde publicul să vină să-i cunoască. Ca să nu mai aibă la îndemână concepția că nu mai sunt artiști ca pe vremuri. Din contră, chiar sunt. Dar important e să se creeze cât mai multe astfel de medii, fie că e „Festivalul de teatru și film, Șerban Ionescu”, fie altele, care să creeze aceste întâlniri între tineri artiști și artiști consacrați.
În caz contar, ce risc ar exista?
Riscăm în primul rând să rămânem fără artă, și astfel să devenim rigizi, încrâncenați și triști. Riscul e mai mare decât a nu mai avea un Dem Rădulescu sau Toma Caragiu. Se poate trăi fără ei. Fără spitale nu se poate trăi. Și fără teatru se poate trăi, dar foarte prost. Acum suntem foarte rău, la un nivel mediocru de cultură. Iar dacă autoritățile nu se dezmeticesc, va fi și mai rău.
Cum ați reușit să ajungeți actor?
Prin multă muncă și mult noroc. M-am interesat să devin un actor mai bun, să văd despre ce e vorba în această meserie. O înveți lucrând, experiențial. Dar dacă nu ai un mediu propice, nu reușești. Nu există vreo rețetă, e o meserie de cursă lungă, ai nevoie de minte, corp, spirit. Eu o învăț în continuare, Victor Rebengiuc o învață și acum, e o meserie de cursă lungă.
La ce v-a obligat numele celebrilor dumneavoastră părinți?
Nu m-a obligat la nimic numele părinților. Fac ce vreau. Doar eu m-am obligat prin propriile mele compromisuri interne. Sunt peste tot copii de artiști, nepotisme. Breasla asta funcționează pe relații, fie că e vorba de cele stabilite de părinți, de cele ereditare sau de altele..Au fost și preconcepții și drumuri bătătorite, dar e irelevant. Tot de același lucru e nevoie, de bani de la stat.
Se spune că sunteți cel puțin la fel de talentat ca tatăl dumneavoastră..
Nu mă preocupă nici talentul, nici comparația cu tatăl meu. Ci să existe un mediu ca toți oamenii să se poată compara cu ei însiși, să se compare cu eul de ieri, să-și dorească ceva de la eul de mâine. Talentul e doar o părere subiectivă, dacă ne place sau nu.
Vă gândiți să urcați pe scenă alături de Magda Catone?
Sigur că da..Dacă vom primi acești bani de la stat…
La ce vârstă ați văzut un film al tatălui dumneavoastră?
Mi-e greu să povestesc amintirile cu tata, am cu amândoi. Cu Magda le pot depăna și acum, mă bucur. Cred că am fost la 8 ani la primul lui film. Dar nu mai știu exact. L-am uitat, ce mai conează.
Cât de mult vă lipsește Șerban Ionescu?
Nu prea mult, e ok, am trecut peste. Sau atât de mult încât să facem un festival în amintirea lui.
Îl mai visați?
Nu-mi amintesc ce visez.
