Carmen Brumă, apariție incendiară la 44 de ani. ”Trișatul trebuie programat și dozat”. Nevasta lui Mircea Badea arată mai bine ca oricând

Iancu Andreea 03.06.2021, 14:27

Soția celebrului Mircea Badea, Carmen Brumă, are un trup de invidiat, fiind considerată o apariție incendiară la 44 ani. Vedeta s-a confruntat în trecut cu probleme de greutate, însă a reușit să își formeze un stil de viață prin care a ajuns la o siluetă perfectă. Carmen a dezvăluit care sunt regulile pe care le urmează cu sfințenie astfel încât să își păstreze dimensiunile de model.

Carmen Brumă, secretul siluetei perfecte, la 44 de ani

Preocuparea pentru aspectul fizic reprezintă o chestiune importantă pentru mulți dintre noi, mai cu seamă după perioada pandemiei, în care unii au reușit să acumuleze kilograme. Deși a ajuns la frumoasa vârstă de 44 de ani, Carmen Brumă, soția lui Mircea Badea, este o apariție de invidiat. Pentru ea, efectele pandemiei par să nu se fi resimțit, de vreme ce afișează un trup fără cusur. Mulți își doresc să afle care este secretul siluetei sale perfecte, despre care Carmen Brumă a vorbit recent, într-un interviu acordat viva.ro.

Vedeta, care s-a confruntat în trecut cu probleme de greutate, a reușit să își formeze un program alimentar, bazat pe reguli clare. Carmen Brumă se străduiește să diversifice meniul său zilnic, principiu care se află și la baza programelor pe care le promovează. Totuși, soția prezentatorului TV Mircea Badea recunoaște că are momente în care consumă și alimente „interzise” pentru siluetă.

Eu am niște reguli pe care le-am introdus acum foarte mulți ani în viața mea și de la care nu mă abat. Una dintre ele este că nu nu mănânc zilnic același lucru și încerc să diversific cât de mult pot mesele. Una dintre problemele alimentației noastre este lipsa diversității. Mâncăm aceleași patru legume, fructe, cereale etc. În programele mele, mesele sunt diferite de la o zi la alta, și asta li se pare dificil multor persoane, care mă întreabă de ce nu pot mânca șapte zile același mic dejun, de exemplu, a povestit Carmen Brumă într-un interviu pentru viva.ro.

Carmen Bruma, aparitie incendiara la 44 de ani. ”Trisatul trebuie programat si dozat”. Nevasta lui Mircea Badea arata mai bine ca oricand
Vedeta își menține silueta de invidiat cu ajutorul unui program strict

„Trișatul este programat și dozat”

Carmen Brumă a reușit să se organizeze inclusiv în perioada dificilă a pandemiei, când a filmat o serie de materiale în sprijinul celor care visează la un abdomen perfect. Pe de altă parte, vedeta a mărturisit că obișnuiește să consume și alimente mai puțin sănătoase. Totuși, Carmen are un ritual care o ajută să nu îi fie afectată silueta. Soția lui Mircea Badea încearcă mereu să păstreze un echilibru între alimentația sănătoasă și momentele în care trișează.

Normal că da. Asta este o altă regulă. (zâmbește) Doar că trișatul ăsta este
programat și dozat. Nu poți totuși să trișezi zilnic, că ăla nu mai e trișat, ci stil de viață. Eu fac asta de 1-2 ori pe săptămână, în zilele în care fac sport mai consistent.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...