Care vor fi primele țări care vor depăși criza sanitară și cum vor învinge acestea pandemia. Experții au explicat de ce este nevoie pentru depășirea acestei perioade dificile și cât de mult contează vaccinarea, dar și imunizarea naturală pentru a ieși din criză.
Zeci de experți în sănătate au fost intervievați de jurnaliștii de la Reuters, în încercarea de a găsi un răspuns la întrebarea ”când vom depăși criza sanitară?” Specialiștii se așteaptă ca țările care vor învinge primele pandemia să fie cele care au o rată mare de vaccinare, precum și de imunizare naturală în rândul populației.
Altfel spus, cu cât există un procent mai mare de persoane vaccinate și de persoane trecute prin boală, cu atât sunt șanse mai mari să depășim criza sanitară provocată de Covid-19 mai repede. În acest moment, statele care bifează aste două condiții sunt S.U.A., Marea Britanie, Portugalia și India.
Epidemiologul Neil Ferguson susține că Marea Britanie a depășit deja etapa cea mai grea a pandemiei și se arată optimist cu privire la ieșirea din criza sanitară.
Specialiștii în sănătate au atras atenția că SARS-Cov2 rămâne în continuare un virus extrem de imprevizibil, ale cărui mutații pot afecta populația nevaccinată mai tare decât atunci când a fost descoperit. Experții sunt optimiști și spun că multe țări vor fi depășit cea mai grea perioadă a pandemiei peste un an.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Credem că, de acum și până la sfârșitul anului 2022, acesta este punctul în care obținem controlul asupra acestui virus… în care putem reduce semnificativ cazurile severe și decesul, a declarat Maria Van Kerkhove, epidemiolog în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Organizația Mondială a Sănătății a făcut un plan pentru următoarele 18 luni și și-a propus ca, până la sfârșitul anului 2022, 70% din populația globului să fie vaccinată.
Dacă ajungem la acea țintă, vom fi într-o situație epidemiologică foarte diferită (…) Este uimitor pentru mine să văd oameni pe străzi, de parcă totul s-a terminat, a adăugat Maria Van Kerkhove, subliniind că oamenii nu ar trebui să se relaxeze, pentru că pericolul este departe de a fi trecut.
Unii experți consideră că pe măsură ce populația se imunizează (atât natural, cât și prin vaccin), virusul va pierde din putere și va deveni asemănător cu virusurile care provoacă virozele respiratorii sezoniere.
Argumentul lor în acest sens îl reprezintă exemplul din țări precum Marea Britanie, unde deși a crescut numărul îmbolnăvirilor, pe fondul relaxării restricțiilor, a scăzut numărul deceselor și al spitalizărilor, datorită vaccinului. Până în prezent, 249 de milioane de oameni au trecut prin boală, la nivel mondial.