Care va fi salariul minim pentru un absolvent de facultate în România. Noua grilă a fost votată azi

Iancu Andreea 04.06.2020, 17:06
Care va fi salariul minim pentru un absolvent de facultate în România. Noua grilă a fost votată azi

Românii au un motiv în plus de bucurie. Parlamentul a adoptat o lege prin care se introduce salariul minim diferențiat pentru angajați. Astfel, se va ține cont de pregătirea profesională. Noua grilă de salarizare implică 11 tipuri noi de salarii minime, față de cele trei existente deja. Află cât vor câștiga absolvenții cu studii superioare.

Noua lege a salarizării a fost adoptată

Parlamentarii au adoptat astăzi o lege nouă privind modul în care vor fi plătiți angajații din mai multe sectoare. Această lege i-a avut drept inițiatori pe 37 de parlamentari, reprezentanți ai tuturor partidelor din România. Aceștia au stabilit astfel introducerea salariului minim diferențiat în funcție de pregătirea profesională.

Totodată, vor exista 11 noi salarii minime. Acestea vor fi obținute diferit, ținând cont de studii și de postul ocupat. Anterior acestei legi, în România existau doar trei salarii minime diferite pentru cei fără studii superioare, pentru cei cu studii superioare și pentru cei care activează în domeniul construcțiilor.

Prin stabilirea unor indicatori minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională se urmăreşte garantarea unor forme de protecţie minimă a venitului salariatului, precum şi menţinerea unei motivări adecvate a muncii prin evitarea aplatizării excesive a grilei de salarizare, au explicat iniţiatorii legii, potrivit Digi24.

Legea urmează să fie promulgată de către președintele Klaus Iohannis și poate fi consultată AICI.

Noua grilă de salarizare Foto - digi24.ro
Noua grilă de salarizare
Foto – digi24.ro

Cum se calculează salariul minim brut conform noii legi

În funcție de pregătirea pe care o are angajatul, salariul minim brut se va stabili printr-un coeficient raportat la valoarea salariului de bază minim brut din România (2.230 lei). Astfel, cei care prestează munci necalificate se încadrează în zona de coeficient 1, iar cei cu doctorat ajung la coeficient 2.

Pe de altă parte, angajații care au terminat o școală profesională vor fi plătiți cu 2.676 de lei. Totodată, un angajat care are studii superioare și o diplomă de master va ajunge la un salariul minim brut de 4.014 lei, conform aceleiași surse citate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...