Care sunt, de fapt, diferențele între clementine, mandarine și portocale

Emanuela Pană, Alexandra Chiric 18.04.2021, 20:37

Rafturile magazinelor sunt pline de clementine, mandarine, mineole, alături de obișnuitele portocale, banane, dar și alte fructe exotice îndrăgite. Toată lumea adoră gustul dulce-acrișor al acestor fructe, care sunt și o excelentă sursă de vitamina C. Mulți dintre noi le deosebim, de obicei, după mărime, căci mandarinele și clementinele sunt ceva mai mici decât portocalele. Totuși, diferențele dintre aceste tipuri de citrice nu se rezumă doar la dimensiuni. Mai multe detalii, în continuare.

Diferentețe între clementine, mandarine și portocale

În ultima vreme, printre români, s-a constatat o creștere a consumului de mandarine și clementine în detrimentul portocalelor, deoarece primele sunt un pic mai dulci și de decojesc mai ușor. Totuși, apariția pe piață a tot mai multor tipuri de citrice a creat confuzie în mintea multora dintre noi, mai ales când credem că ne-am încărcat plasa cu mandarine, iar la casă aflăm că sunt, de fapt, mineole.

Încă există persoane care cred că denumirea acestor fructe relativ mici și portocalii ține, de fapt, de țara de origine. Însă, în realitate, lucrurile stau puțin diferit. Iată cum au fost obținute cele trei fructe: portocale, mandarine și clementine, dar și ce sunt mineolele, rudele lor mai mititele.

Portocalele reprezintă unele dintre cele mai îndrăgite fructe citrice, mulțumită gustului lor dulce, dar și numeroaselor beneficii pentru sănătate. În caz că nu știați, toate soiurile de portocale sunt hibrizi din două fructe citrice naturale – pomelo și mandarina. Ele pot varia ca mărime, de la soiurile mici de Hamlin până la portocalele mari, cu „buric“ și coajă groasă.

Mandarinele sunt originare din China, cel mai mare producător de mandarine, de altfel, cu peste 12 milioane de tone pe an. Acestea se cultivă de sute de ani în Asia, însă intrarea în Europa și-au făcut-o abia în secolul al XIX-lea. Mandarinele sunt mai dulci decât portocalele, un fruct având în jur de 47 de calorii, 11 g zahăr, 0,8 g proteine şi 1.8 g fibre alimentare. Fie că sunt consumate sub formă de fruct sau de suc, mandarinele au proprietăți oxidante și antioxidante și s-au dovedit a fi foarte utile în digestia omului.

La rândul lor, clementinele sunt un hibrid între portocale și mandarine, având mai puține semințe și gustul ceva mai dulce. Totodată, datorită cojii subțiri, ele se curăță mult mai ușor decât „suricatele“ lor. Aceste citrice cresc în pomi de dimensiuni mici, putând fi confundate cu portocalele, și sunt originare din regiunile tropicale sau subtropicale din Asia. Clementinele sunt alcătuite în proporție de 85 – 90% din apă, iar un fruct are o valoare calorică de 53 de calorii.

Despre clementine se spune că ar fi fost obținute de un călugăr pe nume Clement, în livada mănăstirii sale din Anglia. Ce a făcut călugărul, mai exact? Ei bine, acesta a polenizat mandarinul cu polen de la portocale mai dulci, și astfel a obținut clementinele, fructe asemănătoare cu mandarinele, dar un pic mai mici, mai dulci și mai puțin parfumate.

Atât în mandarine, cât și în clementine se găsesc grăsimi mono și polinesaturate, acizi grași Omega 3 și Omega 6, iar dintre minerale, cele mai importante sunt potasiul, calciul și fosforul.

Citește și: Motivul pentru care bananele și portocalele trebuie ținute în frigider. Este important să știi asta

Ce sunt miniolele sau mineolele

Aceste citrice ceva mai noi sunt o încrucișare dintre mandarine și grepfruit, primele fructe fiind aduse în fața publicului în anul 1931 în Orlando, Florida. Ele au devenit populare destul de repede, având mai puțini sâmburi decât mandarinele și fiind mai parfumate decât acestea. În ceea ce privește gustul, mineolele sunt la fel de gustoase și de pline de vitamine precum mandarinele și restul de citrice.

Prin ce se deosebesc portocalele, mandarinele, clementinele și mineolele. Care sunt mai dulci și mai bune
Prin ce se deosebesc portocalele, mandarinele, clementinele și mineolele. Care sunt mai dulci și mai bune

Diferența dintre mandarine, clementine și mineole, pe scurt

Mandarina = fructul de bază, provenit din Asia. Este considerat singurul citric cu adevărat dulce.

Clementina = mandarină + portocală. Are mai puțini sâmburi, dar este și mai puțin dulce.

Minola = mandarină + grapefruit/pomelo. Este mai zemoasă și are sâmburi mai puţini.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...