Căpitanul FCSB, la un pas de a fi vândut de Gigi Becali. La ce echipă ajunge golgheterul Ligii 1

Horia Stoian, Diana Timișoreanu 25.05.2021, 15:01
Căpitanul FCSB, la un pas de a fi vândut de Gigi Becali. La ce echipă ajunge golgheterul Ligii 1

Încă o dată FCSB a ratat titlul din Liga 1, ultimul campionat câștigat fiind cel din 2015, pe vremea când antrenorul roș-albaștrilor era Constantin Gâlcă.

Din păcate pentru FCSB, echipa a pierdut și în sezonul actual lupta pentru mult râvnitul titlu, în meciul împotriva celor de la CFR Cluj.

În timp ce formația a rămas doar cu titlul obținut în urmă cu 6 ani de zile, arădenii au reușit să se impună încă o dată, iar astfel au cucerit campionatul pentru a patra oară consecutivă.

În ciuda faptului că pe banca tehnică a FCSB s-au găsit în anii precedenți nume de marcă precum Mirel Rădoi, Nicolae Dică sau Laurenţiu Reghecampf, echipa lui Becali pur și simplu nu a mai reușit să căștige lupta pentru titlu cu Astra Giurgiu, FC Viitorul sau cu CFR Cluj.

Golgheterul FCSB, în pericol de a părăsi echipa

În momentul de față, Becali speră că odată cu aducerea lui Dinu Todoran la conducerea echipei, va reuși să dea lovitura pe piața transferurilor, motiv pentru care a început deja să-și pregătească lista aferentă perioadei de mercato care va demara în vara anului în curs.

Florin Tănase

Astfel, în afara jucătorilor pe care intenționează să îi aducă, acesta este pe punctul de a-și vinde un nou jucător de bază. Concret, după ce în iarnă Dennis Man a fost cumpărat de către Parma pentru suma de 13 milioane de euro, FCSB ar putea rămâne și fără golgheterul acestui sezon.

Potrivit presei din Turcia, Trabzonspor ia în considerare aducerea lui Florin Tănase, pentru a lua parte în noua competiție înființată de către UEFA, respectiv Conference League.

„Conducerea lui Trabzonspor continuă să analizeze piaţa transferurilor. Românul Florin Tănase a rămas în atenţia clubului, după ce Abdullah Avci (n.r. antrenorul lui Trabzonspor) a cerut un transfer pentru un jucător ofensiv” , anunţă tskulis.com.

Cât valorează Florin Tănase

Campionatul Turciei s-a încheiat cu Trabzonspor pe poziția a patra, care va lupta în sezonul viitor din Conference League.

În actualul sezon din Liga 1, Florin Tănase a evoluat în nu mai puțin de 33 de meciuri, reușind să înscrie un număr total de 24 de goluri. În ceea ce privește valoarea jucătorului, potrivit website-ului de specialitate transfermarkt.com, aceasta se ridică la suma de 4 milioane de euro.

„Tănase este posibil să plece, cum să-l mai ţii? Este golgheter, pleacă Tanase. Nu mai poţi să-l tii pe Tănase. 5 milioane sunt bani puţini pentru valoarea lui Tanase, o să dea cineva imediat” , a spus Gigi Becali pentru as.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe