Când va scădea preţul la energie electrică, de fapt. Florin Cîțu a explicat clar

Ioana Bucur 19.08.2021, 18:28
Când va scădea preţul la energie electrică, de fapt. Florin Cîțu a explicat clar

Autoritățile pregătesc noi legi pentru români. Premierul Florin Cîțu a explicat cum și când va scădea prețul la energia electrică.

Florin Cîțu a anunțat cum și când va scădea prețul la energie electrică

Premierul s-a întâlnit, joi, cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, și cu reprezentanți ai ANRE, Transelectrica, OPCOM și Consiliului Concurenței, tema ședinței fiind creșterea prețului la energia electrică.

Florin Cîțu a explicat că există cale lungă de la liberalizare la piață concurențială și că a cerut întâlnirea pentru a se asigura că în țara noastră există o piață concurențială pentru că doar așa va scădea preţul la energie electrică.

„Am două obiective la întâlnire (nr. întâlnire cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, și cu reprezentanți ai ANRE, Transelectrica, OPCOM și Consiliului Concurenței). Aș vrea să înțeleg exact ce se întâmplă cu creșterea prețurilor.

Știu că sunt mai multe explicații, și creștere prețului pentru acele certificate verzi. În același timp am chemat Consiliul Concurenței pentru că este o diferență foarte mare de la liberalizare, piață liberă, la piață concurențială.

Și vreau să mă asigur că România îndeplinește și condițiile unei piețe concurențiale. Doar dacă ai piață concurențială prețurile pot să scadă”, a declarat Florin Cîțu.

Când va scădea preţul la energie electrică

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că, în ultima perioadă, prețul la energie electrică a crescut cu 24,6%, în timp ce prețul gazului a crescut cu 20,5%. Premierul a declarat că dorește ca legea consumatorului vulnerabil să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022, motiv pentru care i-a cerut ministrului energiei să accelereze „procesul”.

„I-am cerut ministrului energiei să vină cu o soluție și am și vom avea o soluție de a finanța și aproba mai repede legea consumatorului vulnerabil pentru că aceste companii au profituri mai mari decât au avut până acum și putem de acolo să transferăm. Se accelerează procesul. Trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022”, a spus premierul.

„Protecția consumatorului vulnerabil, a celor care au cu adevărat nevoie de protecție, este o prioritate pentru Guvern”

După întâlnire, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că, din punctul său de vedere, termenul pentru intrarea în vigoare a legii consumatorului vulnerabil ar trebui devansat și că actul normativ ar putea intra în vigoare în luna octombrie sau noiembrie a acestui an.

Protecția consumatorului vulnerabil, a celor care au cu adevărat nevoie de protecție, este o prioritate pentru noi, pentru Guvern, pentru primul-ministru și o vom face.

Vom devansa termenul, cum era propus în lege, pe care vă reamintesc că am trimis-o în Parlament în martie. Este un proiect al Ministerului Muncii, aprobat de Guvern în martie anul acesta, trimis în Parlament, îl vom devansa din anul 2022 în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, adică cred că putem vorbi de această iarnă, deci octombrie-noiembrie această iarnă, în funcție de cum decurg discuțiile în Parlament în cursul lunii septembrie”, a spus ministrul.

Ionuț Dolănescu, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe ale tatălui său
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...