Umblatul cu sorcova este cu siguranță unul dintre cel mai cunoscute și mai frumoase obiceiuri de Anul Nou. Pe 1 ianuarie, copiii își iau sorcovele și merg să colinde pe la vecini și rude. Prin acest cântec cei mici le urează gazdelor un an îmbelșugat și bunăstare. Dar ce versuri are Sorcova vesela, vă mai amintiți?
Prima zi din an este un de mare bucurie pentru copii din toate colțurile țării. Aceștia pornesc de dimineață să le ureze vecinilor, rudelor și apropiaților un an nou îmbelșugat și prosper, cântând „Sorcova vesela”. Cei mici au cu ei o crenguță înmugurită sau o sorcovă realizată dintr-un băț împodobit cu flori și hârtie colorată.
În trecut, cu sorcova se bătea de trei ori peste umărul celui colindat și se arunca în fața persoanei respective o mână de orz, grâu sau orez. Conform tradiției, sorcova ar fi o baghetă magică care are capacitatea de a transmite persoanei colindate vigoare și tinerețe. Textul recitat de copii întărește efectul mișcării sorcovei. Dacă nu vă mai amintiți ce versuri are Sorcova vesela, vă reamintim noi în continuare.
Trebuie să menționăm că textul urării este puțin diferit de la o regiune la alta, însă unul dintre cele mai cunoscute este următorul:
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca vița de vie
La Sfântă Mărie
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși
Copii sănătoși
Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani.
Sorcova, vesela,
Peste vară,
Primăvară,
Să trăiți,
Să-mbătrâniți. Să-nfloriți,
Să mărgăriți,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul,
La anu’ și la mulți ani!

Din bătrâni se spune că doar copiii merg cu sorcova, pentru că sunt nevinovați și puri, iar urările lor se împlinesc. Cu toate acestea, în zilele noastre chiar și adolescenții mai merg la sorcovit.
Potrivit unei superstiții din popor, dacă în dimineața zilei de 1 ianuarie te sorcovește un băiețel, urările se vor împlini mai repede.
De asemenea, se mai spun că sorcova făcută chiar de cel mic este mai „puternică” decât cea cumpărată. Tocmai de aceea, mulți copii își confecționează singuri sorcovele înainte de a pleca la colindat.
Conform tradiției, cel care rămâne nesorcovit va avea parte de ghinion pe tot parcursul anului respectiv. Totodată, nu este bine să nu-i răsplătești pe colindători.
După cum vă spuneam și în rândurile de mai sus, sorcova este o nuia pe care fiecare copil o împodobește după bunul plac. Cu toate acestea, în ziua de astăzi, sorcovele se găsesc și în comerț. De obicei, sorcova se face dintr-o crenguță de pom înfășurată cu hârtie colorată, flori uscate și alte ciucuri.
În primă fază se realizează florile de hârtie creponată. Numărul florilor variază, în funcție de preferință. Poate fi vorba chiar despre una mai mare, însă de diferite culori. Apoi, cu ajutorul unei sfori sau sârme se fixează florile de lemn pe nuia.