Sacrificiul, unul dintre cele mai iubite seriale de pe Antena 1 se apropie de finaulul sezonului unu. Fanii pot vedea ultimele episoade astăzi și mâine începând cu ora 20:00. Însă, producția nu se oprește aici, ci va continua cu sezonul 2. Află când te vei întâlni din nou cu actorii tăi preferați din Sacrificiul și ce surprize aduce finalul sezonului unu.
În seara aceasta și mâine, pe 12 decembrie, Antena 1 va difuza ultimele episoade din Sacrificul. Așa cum era de aștepat finalul va fi unul palpitant și interesant și îi va avea în prim plan pe Ioana, Andrei și Robert, dar în aceeași măsură și pe femeia prinsă între două iubiri. De asemenea, lucrurile vor lua o altă întorsătură. ”Săptămâna aceasta închidem sezonul 1 din serialul SACRIFICIUL! A fost o călătorie frumoasă! Ne vedem, pentru ultima oară anul acesta, miercuri și joi, de la 20:00”, este mesajul transmis de oficialii de la Antena 1.

Cristina Ciobănașu, actrița care o interpretează în Sacrificiul pe Iris a dezvăluit că în ultimele episoade bat clopotele de nuntă pentru Andrei și Ioana. Astfel, iubirea dintre cei doi tineri care vin din medii diferite va triumfa la finalul sezonului 1.
„Ceea ce pot să vă spune este că se bat clopotele de nuntă. Andrei (Denis Hanganu) și Ioana (Oana Cârmaciu) par că vor să facă o nuntă, dar nu știm dacă se încheie cu final ferici sau nu, rămâne de văzut!
Se întâmplă niște lucruri fascinante, mai ales în familia Oprea, unde Lili (Michaela Prosan) își bagă nasul, ca de obicei. Alin (Alexandru Ion) este foarte hotărțt să distrugă toată această familie ca să ia firma”, a declarat Cristina Ciobănașu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De asemenea, Cristina Ciobanașu a mai anunțat și că producătorii serialului Sacrificiul au luat hotărârea de a filma și al doilea sezon. Ioana Blaj, una din actritele serialului a dezvaluit că filmările pentru noul sezon care va apărea pe micile ecrane de anul viitor au început deja și că ceea ce va urma îi va suprinde în totalitate pe fanii serialului.