Când se fac parastase după înmormântare și ce semnifică. Un ritual de înmormântare este urmat de o serie de slujbe individuale de pomenire a morților, prilejuri importante pentru a ne amimti de cei plecați dinte noi și de a le cinsti memoria. Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, viața unei persoane nu se sfârșește odată cu întoarcerea trupului în pământ, ci dăinuie dincolo de el. Când se fac parastase după înmormântare și care este semnificația lor, afli în continuare.
Tradiția creștin-ortodoxă a rânduit o serie de slujbe individuale de pomenire a celor plecați dintre noi, după înmormântare, care se diferențiază de pomenirile și parastasele colective de peste an (de pildă, Moșii de Vară, Sâmbăta lui Lazăr, Paștele Morților și altele). Acestea se organizează în funcție de ziua în care a avut loc decesul.
Așadar, un ritual de înmormântare este urmat de un parastas – modul prin care cei vii îi mențin în amintirea lor pe cei trecuți la odihna de veci, rugându-se pentru sufletele lor și pentru iertarea păcatelor acestora. În memoria celor care au părăsit această lume este servită, de asemenea, și mâncare, atât celor care iau parte la procesiunea de înmormântare, cât și rudelor, prietenilor, vecinilor și chiar necunoscuților.
Conform tradiției bisericești, acest ritual are ca scop îngrijirea sufletului celui decedat, întrucât acesta nu o mai poate face. În timpul vieții, oamenii au grijă singuri de sufletele lor, făcând asta prin rugăciune, post și pocăință. După ce aceștia trec în lumea celor drepți, de îngrijirea sufletelor lor trebuie să se ocupe familia, prin intermediul parastaselor, cunoscute și sub denumirea de pomeni.
Parastasele sau pomenile trebuie respectate de către familia decedatului, deoarece memoria acestuia este păstrată și celebrată prin intermediul lor. Zilele în care se fac parastasele individuale se numesc soroace și nu sunt alese la întâmplare, fiecare dintre ele având o semnificație biblică.
După cum spuneam, parastasele au perioade exacte în care ar trebui să aibă loc, însă este indicat să se ia aminte și la zile în care Biserica interzice organizare unor astfel de procesiuni. Prin urmare, se recomandă ca familia decedatului să se consulte cu preotul pentru a ști și a putea stabili corect zilele pentru popeni.
Întrucât soroacele de pomenire individuală a celor plecați dintre noi reprezintă ocazii perfecte pentru a ne aminti de cei dragi și de a le cinsti memoria, creștinii nu uită parastase, care urmează ritualului de înmormântare. Iată care sunt intervalele de timp la care se fac pomenirile, potrivit dogmelor bisericești:
Acesta coincide, de regulă, cu ziua înmormântării și amintește de învierea lui Hristos, care s-a petrecut în a treia zi de la răstingnire. Parastasul de 3 zile, săvârșit în cinstea Sfintei Treimi, simbolizează speranța mântuirii sufletului răposatului prin Învierea Domnului. Trei este numărul Sfintei Treimi.
Este primul parastas organizat după cel din ziua în care a avut loc înmormântarea. Cifra 9 este un simbol al cetelor îngerești, dar reprezintă și cel de-al nouălea ceas, în care Iisus l-a mântuit pe tâlharul de pe cruce. Astfel, se crede că în cea de-a noua zi sufletul se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, fapt pentru care Biserica se roagă pentru primirea acestuia în rândul celor nouă cete îngerești.
Parastasul de 9 zile are loc pentru ca „răposatul să se învrednicească de părtășia cu cele nouă cete îngerești și în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moștenească și morții noștrii“.
Parastasul de 40 de zile are o semnificație deosebit de importantă căci, conform tradiției, Hristos hotărăște în cea de-a patruzecea zi unde va sta sufletul celui adormit până la Judecata de Apoi.
Numărul 40 simbolizează zilele care au trecut de la răstignirea Mântuitorului pe cruce și până când El s-a înălțat la ceruri. Rugăciunile care se rostesc în această zi au ca scop primirea sufletului alături de Hristos: „pentru ca tot așa să se înalțe și sufletul răposatului la ceruri“.
Aceste trei parastase stau sub semnul Trinității (Sfânta Treime), iar rolul lor este acela de a readuce prin rugăciuni amintirea celui trecut la odihnă.
Parastasul de un an are o importanță deosebită deoarece comemorează ziua morții, amintind timpul care a trecut. Parastasul de un an mai simbolizează și nașterea în ceruri a celui adormit. Din acest moment, răposatului i se va face un astfel de parastas în fiecare an, pânâ la șapte ani (amintind astfel de cele șapte zile ale creației).
Parastasul de un an se face după exemplul creștinilor din vechime, care prăznuiau ziua morții martirilor și a sfinților în fiecare an, ca zi de naștere a acestora pentru viața de dincolo.
Parastasul de șapte ani încheie seria celor șapte parastase anuale, ce amintește, după cum spuneam, de zilele creației. Bineînțeles, pomenile pot fi continuate și după împlinirea celor șapte ani de la deces. Parastasele au loc în special în zilele de marți, joi și sâmbătă.
Pe lângă aceste perioade exacte, persoanele dragi care au decedat mai pot fi celebrate și în zilele dedicate lor, marcate în calendarul creștin-ortodox. Printre sărbătorile dedicate morților, amintim: Moșii (de toamnă, de iarnă sau de vară), Moșii de Florii sau Sâmbăta lui Lazăr, Paștele Blajinilor sau Paștele Morților, Înălțarea Domnului (Moșii de Ispas), Schimbarea la față a Domnului.
În chip de concluzie, parastasele reprezintă atât o formă de amintire și respect pentru cel trecut în neființă, cât și o datorie spirituală a familiei față de el, dar și respect pentru divinitate.
Uneori, aceste zile de pomenire a celui decedat pică într-o perioadă în care nu se pot face parastase, caz în care pomenirea are loc mai devreme. Iată care sunt zilele și perioadele din cursul anului în care nu se fac parastase: