Când se fac mucenicii și care este semnificația lor. Ce spune tradiția, de fapt

07 03. 2023, 12:43

Primăvara ne bate la ușă, iar începutul lunii martie este marcat de o sărbătoare foarte importantă pentru creștinii ortodocși. Mai exact, la începutul primei luni de primăvară, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții 40 de Mucenici. Sărbătoarea este plină de tradiții, iar unul dintre cele mai importante obiceiuri este prepararea mucenicilor. Află în rândurile care urmează când se fac mucenicii.

Când se fac mucenicii

Sfinții 40 de Mucenici sunt prăznuiți în fiecare an, la data de 9 martie. Sărbătoarea este de o importanță deosebită pentru creștinii ortodocși și amintește de cei 40 de Mucenici care au fost aspru pedepsiți pentru că erau creștini.

După cum vă spuneam, Praznicul Sfinților 40 de Mucenici vine cu multe tradiții și obiceiuri, iar unul dintre cele mai cunoscute dintre acestea este prepararea mucenicilor. De obicei, acești colăcei delicioși se coc în ziua sărbătorii, adică pe 9 martie. Cu toate acestea, unele gospodine îi prepară chiar și cu o zi înainte.

În funcție de zonă, mucenicii pot fi fierți în apă cu zahăr sau copți în cuptor, iar apoi unși cu miere și miez de nucă. În zona Moldovei, mucenicii mai sunt numiți și sfințișori. Aceștia au forma cifrei 8 și sunt de obicei preparați din aluat de cozonac, după care sunt copți în cuptor. În schimb, dobrogenii îi fac mai mici, tot în formă de 8, însă sunt fierți în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă.

Indiferent că sunt făcuți în Moldova, Muntenia sau Dobrogea, după ce au fost preparați, mucenicii se împart rudelor, vecinilor sau celor necăjiți.

Cine au fost Sfinții 40 de Mucenici de la Sevastia

Potrivit tradiției, Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini care slujeau în legiunea a XII-a Fulminata, care era staționată în Sevastia, în Armenia Mică. În jurul anului 320 d.Hr., împăratul Licinius a emis un edict prin care ordona tuturor soldaților romani să facă jertfe zeilor păgâni și să se retragă din creștinism.

Cei 40 de soldați creștini au refuzat să-și abjure credința și au rămas credincioși lui Hristos, chiar și după ce au fost supuși unor chinuri cumplite. Ei au fost dezbrăcați și au fost lăsați afară într-o noapte rece și înghețată, dar și-au menținut credința și au continuat să cânte și să se roage.

Apoi, ei au fost bătuți cu vergi și lovituri de pietre, dar au rămas neclintiți. În cele din urmă, au fost aruncați într-un lac înghețat, dar chiar și aici și-au păstrat credința și au continuat să se roage lui Dumnezeu. Se spune că unul dintre cei 40 de mucenici a ieșit din apă, însă până a murit până să ajungă la baia caldă pe care i-au oferit-o soldații care slujeau idolilor.

Află și De ce seamănă mucenicii cu cifra 8. Există o semnificație specială!

Când se fac mucenicii. Data la care e bine să îi prepari

Cum au murit Sfinții 40 de mucenici

În tot acest timp, ceilalți soldați creștini s-au rugat Tatălui Ceresc să le alunge suferința. Atunci, apa lacului s-a încălzit ca prin minune. Văzând miracolul, guvernatorul a decis ca mucenicilor să le fie zdrobite picioarele cu ciocane, acesta fiind și modul în care aceștia și-au găsit sfârșitul.

Această poveste a devenit o sursă de inspirație pentru mulți creștini de-a lungul secolelor, care au văzut în martiriul celor 40 de mucenici un exemplu al puterii credinței în fața opresiunii și persecuției. Comemorarea lor este un prilej de rugăciune și de recunoștință pentru toți cei care le urmează exemplul și își păstrează credința în Dumnezeu.

Cei 40 Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.