Toți absolvenții de clasa a VIII-a trebuie să știe când se depun contestațiile la Evaluarea Națională 2023, deoarece pot apărea surprize neplăcute oricând. Cu siguranță și anul acesta unii elevi se vor simți nedreptățiți pentru notele obținute la examen, pe când alții vor face contestații în speranța că vor obține o notă de trecere.
Absolvenții de clasa a VIII-a au trecut prin emoțiile Evaluării Naționale 2023. Probele au început pe data de 19 iunie, cu examenul la limba și literatura română, a continuat pe data de 21 iunie cu proba la matematică, apoi pe data de 22 iunie a avut loc proba la limba și literatura maternă.
Așadar, Evaluarea Națională 2023 s-a încheiat, iar elevii așteaptă acum cu sufletul la gură să vadă ce note au obținut la Evaluarea Națională 2023. Pe data de 28 iunie 2023, până la ora 14:00, va avea loc afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor, iar tot pe data de 28 iunie 2023, între orele 16:00 – 19:00, dar și pe data de 29 iunie 2023, între orele orele 8:00 – 12:00, va avea loc depunerea contestațiilor.

Elevii nemulțumiți de notele obținute la Evaluarea Națională 2023 vor avea astfel ocazia să depună contestație prin care să ceară majorarea notelor obținute prin recorectarea lucrărilor. Absolvenții de clasa a VIII-a trebuie să știe înainte că acest demers este ca o sabie cu două tăișuri. Adică după corectare nota poate rămâne aceeași, poate fi mărită, însă la fel de bine poate fi chiar micșorată!
În acest sens, candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Soluționarea contestațiilor va avea loc în perioada 29 iunie – 4 iulie 2023. Ei bine, pe data de 4 iulie va avea loc afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor, când elevii vor afla rezultatele finale obținute la Evaluarea Națională 2023.
La fel ca în anii trecuți, și anul acesta comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.
Vezi și Rezultate Evaluarea Națională 2023. Când se afișează notele obținute de elevi la examen?
Trebuie menționat faptul că media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.
Anul acesta, la Evaluarea Națională 2023 s-au înscris mai mulți absolvenți decât anul trecut, după cum a declarat Florin Lixandru, secretar de stat pentru Învățământul Preuniversitar din cadrul ministerului Educației.
Vezi și Cele mai tari perle de la Evaluarea Națională 2023. Incredibil ce au scris elevii pe foaia de examen
”Sunt două situații. La sfârșitul anului școlar aveam în evidență 176.000 de elevi de clasa a 8-a, dintre care doar 161.654 au ajuns să fie înscriși în examenul de Evaluare Națională. Diferența de 8 procente o reprezintă elevii care nu s-au înscris, datorită faptului fie că sunt corijenți la 1-2 obiecte, fie sunt repetenți.
Sunt și elevii cu cerințe educaționale speciale (deficit de atenție, anumite diagnostice pentru care există certificat medical special), care nu sunt obligați să susțină Evaluarea Națională, și sunt elevii olimpici, care, la fel, potrivit ultimelor reglementări legale au posibilitatea să fie admiși la liceu, fără Evaluare Națională, peste numărul de locuri alocat în clase, conform premiului pe care l-au obținut la olimpiada națională sau internațională.
14.475 de elevi nu au intrat în Evaluarea Națională. Stăm mai bine decât anul trecut, când numărul celor care nu au ajuns în Evaluarea Națională a fost de 16.270 adică 90,5% au ajuns să fie înscriși. Anul acesta, procentul elevilor înscriși în Evaluare a fost de 91,78%”, a declarat Florin Lixandru.