Iubitorii de muzică și distracție trebuie să știe când începe Neversea 2022. Festivalul de muzică a ajuns la cea de-a patra ediție și revine, după doi ani de pauză, pentru că în pandemie nu s-a ținut. Organizatorii au pregătit o listă de artiști care îi vor face pe petrecăreți să de distreze până în zori și să simtă că a meritat așteptarea. Cine va urca pe scenă și cât costă abonamentele la Neversea 2022.
Neversea revine în 2022, după ce în timpul pandemiei nu a mai fost organizat. Cei care iubesc muzica așteaptă cu nerăbdare evenimentul de la malul mării și numără zilele până când se vor distra până la răsărit. Vestea bună pentru cei care nu mai au răbdare până când începe Neversea 2022 este că nu mai au mult de așteptat.
Neversea 2022 va avea loc în perioada 7-10 iulie, pe plaja cu același nume, din orașul Constanța. Timp de 4 zile și 4 nopți, zeci de mii de oameni vor dansa și se vor distra până la răsărit, pentru că organizatorii anunță o ediție memorabilă. Fanii așteaptă cu sufletul la gură să danseze pe muzica artiștilor lor preferați, iar line-up este unul de zile mari.
Ediția din acest an a Neversea va avea ca tematică The Island of Dreams, iar prețul abonamentelor este cuprins între 104 și 260 de euro, în funcție de facilități. Organizatorii au pus la dispoziția doritorilor trei tipuri de abonamente:
Scena de la Neversea va fi animată, timp de 4 zile și 4 nopți, de artiști consacrați, atât din țară, cât și din străinătate. Printre numele cele mai așteptate se numără Tyga, Steve Aoki, Parov Stelar, Don Diablo, Dmitri Vegas & Like Mike, Black Eyed Peas sau Alan Walker.
O noutate legată de ediția din acest an a festivalului Neversea este faptul că doritorii și-au putut achiziționa abonamentele în rate, prin intermediul aplicației Extasy. Cei care vor să meargă la festival, dar nu au putut plăti prețul întreg al biletului, au putut opta pentru plata în maximum 7 rate. De asenenea, persoanele care dețin abonamente de tip Anytime le pot folosi la ediția din 2022 sau la cele din următorii doi ani. Cei care dețin Freedom Passports pot opta pentru a le folosi la ediția din acest an sau la cea din 2023.

O noutate legată de ediția din acest an a festivalului este că studenții care termină anul universitar cu 10 au intrare gratuită la Neversea 2022, în toate cele 4 zile de festival. Astfel continuă campania inițiată în 2015 de Untold, „fratele mai mare” al lui Neversea, prin care se oferă acces gratuit liceenilor care au luat BAC-ul cu nota 10.
„Aflată la prima ediție, ‘STUDENT DE 10’ este o campanie de promovare și de susținere a performanței în educație care continuă proiectul ‘BAC de 10’ inițiat de UNTOLD în 2015. ‘BAC de 10’ este cunoscută drept cea mai longevivă și de succes campanie de susținere a tinerilor care excelează la învățat. În toți acești ani, Neversea a premiat cu intrare gratuită la festival și amintiri unice peste 1.000 de absolvenți de liceu de nota 10, în cadrul campaniei ‘BAC DE 10’, iar acum vor să conducă demersul mai departe către studenți”, se arată în comunicatul transmis de organizatori.
De asemenea, organizatorii Neversea 2022 au o campanie prin care oferă abonamente gratuite la festival celor care donează sânge. Campania „Blood Network” a făcut ca oamenii să stea la cozi în weekend chiar și câteva ore pentru a dona sânge și a beneficia de abonamente gratuite la festival.
„Fiind vorba de primul an după pandemie în care ne vom bucura de festival, fără niciun fel de restricții. Ne-am dorit să îi răsplătim într-un mod și mai frumos pe cei care donează sânge și, în acest an, le oferim fie un abonament la Untold, fie la Neversea”, a declarat Edy Chereji, directorul de comunicare de la Untold și Neversea.