Calendaul ortodox pomenește pe data de 18 august 2021 pe Sfântul Ioan de Rila, cunoscut și ca ocrotitorul statului bulgar și unul dintre cei mai reprezentativi sfinți ai Bisericii Ortodoxe Bulgare. Mai sunt prăznuiți azi Sfinții Mucenici Ermi, Serapion și Polien, Sfânta Mucenita Iuliani, Sfântul Mucenic Leon, Sfinții patru sihastri, Sfinții Barnabas și Sofronie și Sfântul Arsenie cel Nou, din Paros.
Sfântul Ioan de Rila, pomenit de calendarul ortodox pe 18 august, a fost unul dintre primii sfinți canonizați după încreștinarea bulgarilor. Este întemeitorul monahismului bulgar cât și al primului așezământ monahal din Bulgaria, Mănăstirea Rila. Acsta s-a născut în anul 867 în Skrino, la poalele Muntelui Osogovo.
A devenit pustnic de la o vârstă mică. Abia împlinise 25 de ani, atunci când s-a decis să se ducă în Munții Rila, unde a trăit până la sfârșitul vieții. Sfântul Ioan Rila a făcut minuni care au ajuns până la urechile Tarului Petru I. Acesta a călătorit 120 de kilometri pentru a se întâlni cu făcătorul de minuni. Ioan Rila refuză să se întâlnească cu Tarul Petru I și îi trimite înapoi darurile, păstrând doar puțină mâncare. I-a transmis că oamenii credincioși nu au nevoie de aur, ci împărații, pentru a putea apăra țara și a-l oferi săracilor.
A murit în Munții Rila, iar moaștele sale au fost trimise în capitala Ungariei, unde au rămas vreme de patru ani, când au fost readuse în Sofia. În 1194, Tarul Ivan Asen I a ordoant ca moaștele sfântului să fie mutate în Veliko Tarnovo, noua capitală. Ulterior au fost înapoiate Mănăstirii Rila cu permisiunea Sultanului Murad II.
”O, preaminunate şi Preacuvioase Ioane, mare făcătorule de minuni, primeşte această rugăciune a noastră şi nu-ţi întoarce faţă ta de la noi, cei care alergăm la a ta mijlocire, aşa cum nu ţi-ai întors faţă de la cei care veneau la tine cu necazurile lor în zilele vieţuirii tale pe pământ, căci ştim mulţimea de semne ale milostivirii tale pe care o ai arătat credincioşilor ortodocşi, chiar şi după a ta adormire! Auzi-ne acum şi pe noi, cei care suntem cuprinşi de mari necazuri care ne asupresc în zilele acestea pline de încercări, când diavolul prin cursele sale viclene caută să piardă Sfânta Biserica, să ne lipsească de mântuirea veşnică şi de bunurile vieţii vremelnice.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Roagă pe Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască iertare de păcate, însă cu osebire iertare pentru păcatul neascultării de maică noastră – Biserica! Dăruieşte-ne zdrobirea inimii, ca să păşim cu umilinţă către Sfânta Taină a Pocăinţei şi să nu ne fie spre osânda împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, ci spre sănătate şi mântuire! Izgoneşte de la noi duhul urii şi ne dăruieşte duhul dragostei şi păcii spre unirea frăţească a tuturor oamenilor. Uneşte-ne pe noi toţi cu dragostea pentru Hristos şi Biserica Sa Ortodoxă, ca, păzind voinţa Sa cea mântuitoare, să fim fii adevăraţi ai lui Dumnezeu!
Călăuzeşte-ne pe noi în toate zilele vieţii noastre ca să păzim cu harul Sfântului Duh credinţa curată şi să săvârşim voia Domnului până la moarte! Iar în clipă morţii vino să ne înfăţişezi sufletele înaintea tronului Dumnezeiescului Judecător şi să-I spui: ”Iată, eu şi pruncii pe care mi i-ai încredinţat”, ca prin mijlocirea ta să fim izbăviţi de chinurile cele veşnice şi să moştenim fericirea cea negrăită a Împărăţiei cereşti a lui Hristos, împreună cu tine şi cu toţi sfinţii, în vecii vecilor! Amin!”.