Calendar ortodox, marți, 31 august. Sărbătoarea de azi e legată de Maica Domnului

Badea Violeta, Cristian Cojocaru 31.08.2021, 07:42
Calendar ortodox, marți, 31 august. Sărbătoarea de azi e legată de Maica Domnului

Calendar creștin ortodox, marți, 31 august 2021. În această zi este prăznuită de Biserica Ortodoxă Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului. Iată ce rugăciune rostesc credincioșii ortodocși pentru iertarea păcatelor şi vindecarea de orice boală trupească şi sufletească!

Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului

Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului este o sărbătoare ce are legătură cu Adormirea Maicii Domnului. Se spune că Apostolul Toma nu a putut fi prezent la înmormântarea Maicii Domnului, fiindcă era plecat departe. Pentru a o mai vedea încă o dată pe cea plină de Har, sfântul a primit în dar Brâul.

Acesta era țesut de Maica Domnului din păr de cămilă. Până în secolul al IV-lea, Brâul s-a păstrat la Ierusalim. Ulterior, Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare (379-395), aduce Cinstitul Brâu la Constantinopol în 395. Acesta a fost aşezat într-o raclă aflată în biserica Maicii Domnului din cartierul Chalkoprateia.

În același loc se afla şi Sfânta Marahmă cu Chipul cel nefăcut de mâna omului. Timp de 600 de ani, racla nu a fost deschisă. La un moment dat, Leon cel Înţelept l-a rugat pe patriarh ca soția sa bolnavă să se atingă de el. Acesta a acceptat, iar Sfântul Brâu a fost dus la palatul imperial şi a fost aşezat pe pieptul femii.

Aceasta s-a vindecat. Plină de recunoştinţă, soția lui Leon cel Înţelept l-a împodobit cu fir de aur şi l-a aşezat în raclă spre a fi păstrat la biserica din Vlaheme, ctitoria împăratului Leon Tracul. Data acestei sărbători a a fost stabilită în anii împăratului Manuil I Comnenul (1118-1180).

Calendar ortodox 31 august
Calendar ortodox 31 august

Ce rugăciune se rostește în această zi

Rugăciunea sfântă care se rostește astăzi, 31 august. Se spune că are harul de a face minuni dacă este rostită în această zi de sărbătoare. Creștinii din țara noastră o citesc pentru iertarea păcatelor şi vindecarea de orice boală trupească şi sufletească.

„Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând.

Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, dă-ne nouă pace și ne dăruieşte şi sufletelor noastre curățirea de păcate.

Pe tine toată mai presus de fire te-a Preamărit Domnul; numai pe tine toată te-a Înălţat, pe tine toată te-a Cinstit mai presus de cuvânt, de Dumnezeu Născătoare, în Biserica ta, împreună cu Brâul şi cu Dumnezeiasca Raclă.

Punerea Cinstitului tău Brâu prăznuieşte astăzi poporul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi cu osârdie grăiesc către tine: Bucură-te Fecioară, Lauda creştinilor.

Acum și pururea. și-n vecii vecilor. Amin!”

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...