Calendar ortodox 16 septembrie. Ce sfânt este prăznuit miercuri

Calendar ortodox 16 septembrie. Ce sfânt este prăznuit miercuri

Calendar ortodox miercuri, 16 septembrie. Unul dintre sfinții care sunt prăznuiți în această zi ar fi păcălit moartea, după ce ar fi fost supus, de două ori, unor chinuri groaznice.

Calendar ortodox. Sfântul prăznuit în ziua de 16 septembrie

An de an, pe 16 septembrie, este prăznuită de credincioși Sfânta Mare Muceniță Eufimia. Ea s-a născut în Calcedon și a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, între anii 284 și 305 după Hristos. Părinții ei – tatăl, Filofron Sigeliticul, și mama sa, Theodorisia – erau creștini.

Sfânta Muceniță Eufimia, care ar fi fost foarte frumoasă, ar fi refuzat să aducă jertfe idolilor. Așa că a fost supusă unor chinuri groaznice. Ar fi păcălit moartea, în două situații terifiante.

Când ar fi fost întrebată de ce refuză să aducă astfel de jertfe, Sfânta Muceniță Eufimia ar fi răspuns: „Comanda împăratului și a ta se cuvine să fie împlinită atunci când nu este contrară poruncii lui Dumnezeu. Dar dacă ea este potrivnică poruncii lui Dumnezeu, atunci ea nu numai că nu trebuie împlinită, dar trebuie și combătută”.

Au urmat chinurile cumplite. Mai exact, Sfânta Muceniță Eufimia ar fi fost aruncată într-un cuptor încins. Apoi, ar fi fost aruncată într-o apă plină de târâtoare otrăvitoare. În ambele situații, s-ar fi salvat, însemnându-se cu semnul crucii.

În cele din urmă, însă, Sfânta Mare Muceniță Eufimia ar fi murit, după ce ar fi fost aruncată la fiare sălbatice. Potrivit unor surse, ar fi decedat după ce ar fi fost atacată de un leu.

Sfânta Muceniță Eufimia mai este prăznuită de Biserică în ziua de 11 iulie. La această dată, se pomenește o minune petrecută la moaștele sale. Pe pieptul ei, au fost puse două cărți. După un timp, i-a fost redeschisă racla. La picioarele ei ajunsese cartea ce aparținea ereticilor, iar cea a Sfinților Părinți era în mâinile ei.

Calendar ortodox 16 septembrie. Ce sfânt este prăznuit miercuri

Calendar ortodox 16 septembrie. Sfânta Eufimia ar fi fost răpită și trasă pe roată

În plus, Sfânta Eufimia, care, după cum am menționat, ar fi fost tânără și frumoasă. a fost răpită. Apoi, cel care ar răpit-o ar fi tras-o pe roată. Și de această dată, ea ar fi păcălit moartea.

„Nu mă lăsa pe mine, prea iubite Mirele meu, Iisuse Hristoase, că spre Tine nădăjduiesc, să nu dai fiarelor sufletul cel ce Te iubeşte pe Tine şi mărturiseşte numele Tău cel sfânt. Să nu mă laşi ca să se bucure vrăjmaşul meu de mine. Întă-reşte-mă pe mine, neputincioasa roaba Ta, ca să nu mă biruiască pe mine fărădelegea”, a strigat ea, când s-a văzut răpită de prigonitor.

„Să nu gândeşti, o, chinuitorule, că slăbiciunea mea cu înlesnire vei putea să o pleci la a ta fărădelege şi necurăţie cu amăgirile tale meşteşugite, că deşi sunt cu firea de partea femeiască, neputincioasă cu trupul şi tânără de ani, totuşi să ştii că inima mea este mai bărbată decât a ta, mai tare este puterea mea cea în sfânta credinţă decât vitejiile voastre, şi mai mare înţelegere am cu darul Hristosului meu decât toţi ritorii voştri pagini, cu care vi se pare că sunteţi înţelepţi!

Iar voi, mai fără de minte sunteţi decât toţi proştii nevrând să cunoaşteţi pe Dumnezeul Cel adevărat, că pe diavolul în loc de Dumnezeu îl aveţi. Deci nu mă vei amăgi pe mine prin cuvintele tale cele cu meşteşug, precum oarecând şarpele pe strămoaşa noastră Eva; nu-mi vei îndulci mie lumea aceasta amară, cu desfă-tările ei pe care pe toate le socotesc că pe nişte pelin pentru Iisus al meu Cel prea Dulce.

Şi nu vei birui puterea ceea ce întru neputinţă se desăvârşeşte cu toate războaiele tale, că nădăjduiesc spre Hristos al meu, că nu mă va lăsa pe mine, nici nu va lua de la mine mâna cea tare a ajutorului Său până ce capul şarpelui cel înălţat se va călca de picioare femeieşti”, ar mai fi spus ea.

Atunci, prigonitorul ei ar fi poruncit ca ea să fie trasă pe o roată plină de cuțite. În zadar, însă, încercarea lui de a o ucide. Roata s-ar fi oprit, iar rănile ei s-ar fi vindecat.

În prezent, moaștele Sfintei Eufimia se află la Catedrala Patriarhală „Sfântul Gheorghe” din Fanar.

Tot pe 16 septembrie, se face pomenirea:

– Sfintei Mucenite Meletina;

– Sfintei Mucenite Sevastiana, ucenica Sfantului Apostol Pavel;

– Sfintilor Isachie, Iosif din Georgia si Ludmila;

– Sfintului Cuvios Dorotei din Egipt;

– Sfantului Procopie Cehul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI