Calendar creștin ortodox august 2022. Când sunt sărbători cu cruce roșie

27 07. 2022, 19:13

Calendar creștin ortodox august 2022, când pică sărbătorile cu cruce roșie. Fiecare lună din an este marcată de sărbători religioase, cele mai importante fiind trecute cu cruce roșie în calendar. Tot în calendarul ortodox găsim și zilele de post și dezlegări la pește. Află în continuare care sunt cele mai mari sărbători din ultima lună de vară, dar și când are loc praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Calendar creștin ortodox august 2022

Luna august, denumită popular luna lui Gustar, are 31 de zile, cu 13 ore ziua și 11 ore noaptea. Ultima lună de vară este încărcată de evenimente și sărbători religioase, care au o mare însemnătate în viața oricărui creștin ortodox. Sărbătorile cele mai importante sunt trecute cu cruce roșie în calendar, unde găsim și zile trecute cu cruce neagră.

Diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și cele cu cruce neagră este dată, din punct de vedere liturgic, de bogăția și solemnitatea slujbelor. Astfel, sărbătoarea religioasă cu cruce roșie este acea sărbătoare din calendarul creștin ortodox celebrată în mod special, prin slujbe specifice.

În calendarul creștin ortodox întâlnim:

  1. Sărbători mari – praznicele împărătești, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți, trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze. Vorbim despre un semn distinctiv pentru importanța slujbei;
  2. Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu – trecute fie cu cruce roșie, fie cu cruce neagră, cu o singură paranteză;
  3. Sărbătorile sfinților fără priveghere – marcate cu o cruce simplă în calendar. La rândul lor, sărbătorile sfinților mai puțin însemnați sunt de două feluri: cu sau fără Doxologie Mare la Utrenie, iar în calendar sunt trecute cu cruce neagră.

Calendar creștin ortodox august 2022. Sărbători cu cruce roșie 

Cele mai importante sărbători religioase din luna august 2022 sunt următoarele:

  • 1 August – Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului;
  • 6 August – Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos;
  • 7 August – Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla;
  • 11 August – Sfântul Ierarh Nifon;
  • 15 August – Adormirea Maicii Domnului;
  • 16 August – Sfinții Martiri Brâncoveni;
  • 17 August – Sfântul Gheorghe Pelerinul;
  • 29 August – Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Dintre acestea, sunt trecute cu cruce roșie în calendar următoarele:

  • 6 August Schimbarea la Față a Domnului (Dezlegare la pește);
  • 7 August – Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla; Sfântul Cuvios Mucenic Dometie Persul; Sfântul Ierarh Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sfântul Cuvios Nicanor (Duminica a 8-a după Rusalii);
  • 14 August – Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sfântul Proroc Miheia (Duminica a 9-a după Rusalii);
  • 15 August – Adormirea Maicii Domnului;
  • 21 August – Sfântul Apostol Tadeu; Sfânta Muceniţă Vasa, cu fiii ei (Duminica a 10-a după Rusalii);
  • 28 August – Sfântul Cuvios Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia (Duminica a 11-a după Rusalii);
  • 29 August – Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Post).

Sfânta Maria Mare 2022, cea mai importantă sărbătoare a lunii august

Sfânta Maria Mare, sau Adormirea Maicii Domnului, este cea mai importantă sărbătoare religioasă a lunii august și este celebrată pe 15 august, la fel ca Ziua Marinei (Sfânta Fecioară Maria este considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni).

Sfanta Maria Mare, cea mai importanta sarbatoare a lunii august

În această zi de mare sărbătoare nu se lucrează la câmp, nu se coase și nici nu se spală rufe. De asemenea, nu se doarme pe prispa casei și este interzis scăldatul în apele râului. În schimb, pe 15 august se împart struguri și prune din noua recoltă, dar și alte bucate pentru sufletele celor adormiți. Acestea se duc dimineața la biserică și se sfințesc de către preot, după care se împart din suflet celor nevoiași.

O veche superstiție spune că, dacă înfloresc trandafirii de Sfânta Maria, toamna va fi lungă și blândă. De praznicul Adormirii Maicii Domnului, ciobanii își coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros e pe sfârșite.

Rugăciunea la Adormirea Maicii Domnului

„Îngerul întâi stătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer. Fără de grijă și mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu.

O, Maică prealăudată a Împăratului cerului și al pământului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vietuieste si după moarte. Primeste de la noi, la cinstita Adormirea ta, aceasta rugaciune. Acum si in viata aceasta si, la vremea mortii noastre, scapa-ne de toata nenorocirea si chinul. Și Împaratiei celei ceresti ne invredniceste pe noi păcătoșii.

Preasfântă stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoțtința, lenevirea și toate gândurile cele rele și viclene, urâte și defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase și de la sufletele noastre cele întinate și de la mintea noastră cea întunecată“.