Bucureștiul stinge lumina în această noapte. Motivul pentru care iluminatul festiv se oprește timp de o oră în Capitală

Anca Manolica, Daniel Bălan 21.12.2022, 20:05
Bucureștiul stinge lumina în această noapte. Motivul pentru care iluminatul festiv se oprește timp de o oră în Capitală

Bucureștiul stinge iluminatul de pe străzi, preț de o oră, în cea mai lungă noapte din an. Anunțul a fost făcut chiar de către edilul Capitalei, Nicușor Dan. Iată de ce s-a luat această decizie. Ce a transmis Primarul General.

Iluminatul festiv, oprit o oră în Capitală

Luminitele de Crăciun de pe străzile din București vor fi stinse miercuri, în cea mai lungă noapte din an, în intervalul orar 20:00 – 21:00. Această acțiune este făcută în semn de solidaritate cu Ucraina, spune primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, municipalitatea se alătură inițiativei „O oră pentru Ucraina”, o inițiativă a membrilor Parlamentului Ucrainei, rețelei United4Ukraine a Parlamentului European, cu sprijinul primăriilor orașelor Kiev și Londra.

Așadar, miercuri, 21 decembrie, între orele 20.00 și 21.00 vor fi oprite cele aproximativ 3.000 de instalații luminoase de pe bd. Magheru, Piața Universității, Piața Romană, bd. Lascăr Catargiu, bd Kiseleff, bd. Unirii, Calea Victoriei și Piața Presei Libere. De asemenea, se vor stinge și luminițele care împodobesc bradul de la Târgul de Crăciun din Piața Constituției.

„În semn de solidaritate cu Ucraina, ne alăturăm astăzi, 21 decembrie 2022, inițiativei „O oră pentru Ucraina” și vom stinge iluminatul festiv de pe străzile Capitalei în această seară, în cea mai lungă noapte din an, în intervalul orar 20.00 – 21.00.

Prin acest demers, ne arătăm sprijinul pentru țara vecină aflată în criză energetică din cauza războiului prin care trece și care afectează milioane de oameni ce își vor petrece Sărbătorile în întuneric.”, a transmis edilul, pe pagina sa de Facebook.

„O oră pentru Ucraina” (AP Photo/Andrew Kravchenko)
„O oră pentru Ucraina” (AP Photo/Andrew Kravchenko)

Cum au reacționat internauții

Locuitorii Capitalei nu s-au arătat prea încântați de inițativa Primăriei Generale, multe dintre comentariile lăsate la postare vorbind mai degrabă, de semnificația zilei de 21 decembrie pentru România. Aceștia spun că ar trebui să arătăm respect și să fie un moment de comemorare pentru victimele Revoluției din 1989.

„Lipsă de respect! Azi nu putem comemora decât victimele din 89. Atât! Oamenii care au avut de suferit. Habar nu ai pe ce lume ești. N-ai pic de respect pentru cei din decembrie 1989! Rușine!”, scrie un urmăritor.

„Felicitări! Si eu voi stinge becurile acasă!”, este cineva de părere în rubrica de comentarii.

„N-am pierdut nimic. Și-asa au fost vai de ele luminițele de anul asta…”, mai scrie cineva.

„Felicitari, Nicusor, felicitari!”, îl laudă cineva pe edilul Capitalei.

„Când în ziua de 21 decembrie 1989 aveam români care mureau împușcați fix în centrul Capitalei, dumneavoastră stingeți lumina pentru alt neam. Tot centrul e plin de sângele din ’89 și pentru oamenii ăia nu mai stinge nimeni lumina. Ceva mai mizerabil fix pe 21 decembrie nu am văzut până acum”, sunt doar câteva dintre comentariile de la postarea lui Nicușor Dan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...