Aplicația Bolt, cunoscută în România pentru serviciile de ridesharing și nu numai, lansează un nou serviciu destinat țării noastre, dar și altor state. În curând, clienții vor putea să facă noi comenzi, extrem de utile în contextul vieții tot mai agitate și aglomerate. Acest serviciu urmează să fie lansat în câteva luni și se va regăsi nu doar în România ci și în Portugalia, Croația, Suedia și Țările Baltice.
Startup-ul a făcut un anunț important pentru consumatori, aliniindu-se la politica pe care și alte firme de ridesharing au adoptat-o. Astfel, Bolt lansează un nou serviciu în România, prin care își dorește să le aducă clienților săi toate cele necesare traiului mult mai aproape. Clienții aplicației vor putea să se bucure în curând de această facilitatea, care a fost denumită de companie „Bolt Market”.
Practic, consumatorii care folosesc noul serviciu Bolt pot comanda prin aplicație diferite alimente și unele produse din cadrul cumpărăturilor de zi cu zi, livrarea realizându-se în 15 minute. Vestea este una îmbucurătoare nu doar pentru cetățenii români, ci și pentru locuitorii statelor precum Portugalia, Croația, Suedia și Țările Baltice, unde compania urmează să lanseze, de asemenea, Bolt Market.
Misiunea Bolt este aceea de a face călătoriile urbane accesibile și durabile. Construim un viitor în care oamenii nu vor mai fi obligați să cumpere mașini, ele fiind cauza traficului aglomerat și a poluării, ci vor putea folosi transportul la cerere atunci când chiar au nevoie de el. După șapte ani de muncă neîncetată, serviciile de mobilitate și livrare ale companiei Bolt oferă o alternativă mai bună pentru aproape toate cazurile în care este necesară folosirea mașinii. Sunt încântat să aduc aceste produse către milioane de clienți din Europa și Africa, luând accentul de pe mașini și dând orașele înapoi oamenilor, a explicat Markus Villig, CEO Bolt.

Deși puțini cunosc originea aplicației Bolt, aceasta a fost lansată în anul 2013, la Tallin, având inițial denumirea de Taxify. Aceasta a pornit de la un tânăr programator de 19 ani, Markus Villig, care pe atunci era un elev de liceu. Tânărul estonian își propusese inițial să ofere doar servicii de transport de tip ridesharing, urmărind modelul Uber din SUA. Ulterior, Taxify a devenit Bolt și s-a extins cu servicii de livrare de mâncare de al restaurante, închirieri auto, închirieri de trotinete electrice și un sistem de francizare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În România, aplicația estoniană a devenit cunoscută în 2016, când se numea Taxify. Aceasta a debutat prin servicii de ridesharing în București, serviciul extinzându-se ulterior în 12 orașe ale țării. În țara noastră, startup-ul oferă servicii de închiriere trotinete electrice și livrări, Bolt beneficiind și de un centru de dezvoltare IT în România. Firma Bolt România a avut un profit de 2 milioane de lei, adică aproximativ 410.000 de euro, în anul 2020, cu 62% mai mult față de anul 2019.