Alzheimer, căci despre această boală este vorba, este o afecţiune tot mai des întâlnită în rândul pacienţilor români. Și, contrar ideii generale, nu este o boala a vârstnicilor, Alzheimer fiind o afecțiune tot mai prezentă în rândul persoanelor tinere. Iată toate detaliile despre această boală extrem de periculoasă!
Boala Alzheimer apare, de obicei, la persoanele în vârstă. Cu toate acestea, există posibilitatea ca afecțiunea să apară și la tinerii de 30 de ani. Însă, înainte de a vorbi despre vârsta la care debutează boala Alzheimer, merită să vorbim despre cauzele acesteia, deoarece, cunoscând acest aspect, vom putea înțelege mai bine de ce sunt șanse mari să apară la anumite vârste și de ce există șanse mai mici să apară la altele.
În prezent, trebuie să spunem că nu se știe cu exactitate care sunt cauzele apariției acestei afecțiuni. Totuși, există mai multe ipoteze. Potrivit unor studii, persoanele cu Alzheimer au depozite anormale de beta-amiloid și de proteină tau (două proteine diferite).
Aceste depozite ar determina modificarea structurii creierului, iar aici ar începe demența asociată cu Alzheimer. Cu toate astea, nu există studii care să demonstreze acest lucru.
Alți factori de risc pentru boala Alzheimer ar fi influențele genetice, vârsta, sexul, nivelul de educație și de exercițiu mental, alimentația și prezența proceselor depresive. Totuși, deși știm că acești factori pot influența apariția bolii Alzheimer, nu știm exact de ce. Cu alte cuvinte, nu știm care este cauza specifică.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Citește și Boala care a ajuns și în Europa. Se confundă cu răceala, dar poate duce la deces! Țara unde e deja epidemie!

Și acum putem vorbi despre vârsta la care începe Alzheimer. Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem este că formarea depozitelor de proteine tau și beta-amiloide poate apărea la orice vârstă, dar, probabilistic, acest risc crește odată cu vârsta (acesta fiind cel mai relevant factor de risc, deși, după cum am văzut, există și altele).
Mai mult, acest risc se dublează la fiecare 5 ani. Astfel, la vârsta de 65 de ani, probabilitatea de a suferi de Alzheimer este, de obicei, de doar 10%. În schimb, 20 de ani mai târziu, la vârsta de 85 de ani, probabilitatea de a suferi de Alzheimer a crescut la 50%.
Cu toate acestea, există și ceea ce se numește boala Alzheimer precoce. Alzheimerul precoce se referă la cazurile în care Alzheimerul apare înainte de vârsta de 65 de ani.
Acest tip de Alzheimer timpuriu nu este o boală separată de Alzheimer, ci este pur și simplu un mod de clasificare a Alzheimer-ului care apare mai devreme decât ceea ce este „obișnuit”. 5% dintre persoanele afectate de Alzheimer au vârsta sub 65 de ani și, prin urmare, sunt clasificate ca fiind afectate de boala Alzheimer precoce.
După cum am văzut, Alzheimer are o origine multifactorială (deși cel mai bun predictor este vârsta), astfel încât o persoană în vârstă de 40 sau 50 de ani poate dezvolta Alzheimer, deși probabilitatea este scăzută.
Din cauza situației de viață a persoanei, Alzheimerul precoce poate avea consecințe asupra vieții persoanei respective. Totuși, dacă uiți să achiți o factură, nu trebuie să te panichez. Acesta este un lucru normal. Însă, dacă dintr-o dată nu mai știi cum să faci un lucru pe care îl faci de ani de zile sau dacă uiți numele copilului tău, acestea pot fi semne de Alzheimer.