Bloc fără trotuar, în Bucureştiul anului 2021. Cum îşi pun în pericol sute de oameni, în fiecare zi, viaţa

Andrei Cezar 09.04.2021, 18:41

În ultimii ani, domeniul imobiliar a cunoscut o creștere semnificativă, în special în zona Capitalei și a județului Ilfov. Însă multe dintre blocuri au fost ridicate haotic cu acordul autorităților, iar în unele cazuri, dezvoltatorii imobiliari nu s-au mai gândit și la deplina siguranță a oamenilor. Este și cazul unui imobil din Sectorul 6 al Capitalei, acolo unde locatarii își pun viața în pericol zi de zi pentru că nu există un trotuar pe care să se poată deplasa. Sunt nevoiți să meargă pe marginea șoselei intens circulate pentru a ajunge în stațiile STB, sau la magazin.

Sute de oameni își pun viața în pericol din cauza lipsei unui trotuar de acces

Cu privirea mereu peste umăr și cu pasul grăbit, așa sunt nevoiți să circule locatarii unui bloc de pe Bulevardul Timișoara din Capitală, în drumul lor către serviciu, ori la cumpărături. Drumul de acces dinspre complexul rezidențial în care locuiesc aproximativ 300 de oameni se sfârșește brusc în șosea. Iar de aici începe aventura.

Pe o porțiune de câteva zeci de metri, fie că vorbim de oameni în vârstă, ori de familii tinere cu copii, cu toții își riscă viețile mergând lipiți de gardul de lâgă drum. Din loc în loc, crengi de arbuști ies din gard și  îngreunează mai mult circulația pietonilor. Șoferii care circulă prin zona respectivă nu dau prea mare importanță celor care se străduiesc să ajungă în siguranță pe trotuar, ci dimpotrivă, preferă mai degrabă să ocolească gropile din asfalt, punându-i astfel într-un pericol și mai mare.

Pe lângă riscul fizic la care se expun atunci când circulă pe respectiva porțiune, oamenii sunt pasibili și de amendă. Un semn de circulație arată clar că accesul pietonilor este interzis. Astfel că nu le rămâne decât să încalce legea – fie preferă să circule pe lângă gard, fie aleg să traverseze neregulamentar un bulevard cu patru benzi și două linii de tramvai.

Locatară: ”Mi se pare o foarte mare bătaie de joc. Sunt oameni, de exemplu, care au cărucior, sau bătrâni care trec pe aici și nu poți să te uiți mereu în spate la mașini să nu te spulbere. Este foarte riscant ce facem.”

O familie cu un copil în cărucior se aventurează să ajungă la trotuar cât mai repede.

Locatar: ”Riscăm, nu avem ce face. Înțeleg că joi se va discuta în ședință la primărie și sperăm să se rezolve. Sperăm să facă o trecere de pietoni aici. Așa am înțeles.” 

Bloc fara trotuar, viata oamenilor pusa in pericol
Bloc fara trotuar, viata oamenilor pusă in pericol

Trotuarul nu este o soluție

Până acum o săptămână, oamenii mergeau prin curtea unui depozit pentru a ajunge acasă, dar poarta a fost blocată. Maria și Ana, două studente, îmi spun că preferă să iasă cât mai rar din casă, în primul rând pentru a evita expunerea la riscul de infectare cu SARS-CoV-2 și în al doilea rând pentru că mersul la cumpărături pentru ele reprezintă un risc.

”Până acum mergeam pe un alt drum care făcea legătura cu blocul nostru, dar de ceva timp l-au închis. Ar fi bine să îl redeschidă să putem merge în siguranță. Nu e normal ce se întâmplă.”, a declarat una dintre tinere.

Locatară: ”Ar mai exista o opțiune să discutăm cu oamenii care au terenuri în partea cealaltă și să obținem o cale de acces pe acolo. Nu văd momentan o altă soluție.”

Bloc fara trotuar, viata oamenilor pusa in pericol
Bloc fara trotuar, viata oamenilor pusă in pericol

Blocul a fost dat în folosință în 2017, iar dezvoltatorul a vândut toate apartamentele. Promisiunea sa a fost că va convinge autoritățile să facă o trecere de pietoni până la trotuarul de peste drum. Reprezentanții firmei spun, însă, că au primit avizul pentru lucrări și nu a contat că nu era trotuar.

Între timp, oamenii au făcut sesizări la toate instituțiile. În majoritatea cazurilor, răspunsurile autorităților i-a trimis pe aceștia să se adreseze Primăriei Capitalei și în mod special Administrației Străzilor. Potrivit instituției, un trotuar ar fi imposibil de construit în acea zonă pentru că prin respectivul loc trece rețeaua de termoficare.