Bijuterii neprețuite ținute ascunse de ochii lumii la CFR Iași. Toate piesele au fost donate

21 12. 2021, 13:47

În scurt timp, Clubului CFR Iași vrea să înființeze un centru muzeal al locomotivelor, care va fi subordonat muzeului CFR București. An de an au fost adunate diverse piese vechi, de la mai mulți oameni dispuși să le doneze, la clubul CFR de pe Râpa Galbenă. Astfel că zeci de piese vechi așteaptă într-o cameră a clubului să fie expuse, cu toate că muzeul nu a fost încă înființat.

Bijuterii neprețuite ținute ascunse de ochii lumii la CFR Iași

Potrivit directorului clubului CFR Iași, muzeul ar putea fi deschis chiar în clădirea Morii Bălaia, fiind un imobil care se află în apropierea zonei Podu de Piatră.

Zeci de piese de muzeu bine întreținute se găsesc într-una dintre camerele Clubului CFR Iași de pe Râpa Galbenă, care au fost donate de-a lungul timpului de către CFR sau de foștii angajați ai Căilor Ferate Române (CFR). În plus, câteva piese chiar au fost trimise chiar de la București sub forma unei donații, către Clubul CFR Iași, un prim exemplu fiind un robinet mecanic și mai multe regulatoare de presiune.

De departe cea mai valoroasă piesă din această cameră este ceasul de buzunar. Poate vă întrebați de ce. Dacă vă uitați mai atent, acesta este inscripționat cu «CFR», însă nu cu Căile Ferate Române, ci cu Căile Ferate Regale, așa cum se numea CFR-ul cu mulți ani în urmă.

Pe lângă acesta, mai avem și o cutie de valori în care erau transportați banii pe timpuri. Aceasta se închidea cu două chei. Avem și un pupitru dintr-o centrală a CFR-ului, costumații pentru angajați, plachete, clești de perforat bilete folosite de controlori și multe altele, a spus Paul Zamfir, directorul clubului CFR Iași, potrivit BZI.

Bijuterii nepretuite tinute ascunse de ochii lumii la CFR Iasi

În urmă cu mai mult timp, înainte de 1990, Clubul CFR se ocupa cu organizarea mai multor activități, având două fanfare și un cor foarte apreciat, de 80 de persoane.

Am avut un cor de 80 de persoane. Corul a fost format, la acea vreme, doar din angajați CFR. A fost un cor foarte apreciat atât în țară, cât și peste hotare. Țin minte cum plecam toți cu trenul și cum toți ne conduceau și ne urau succes pe peronul gării în momentul în care trenul pleca.

Mă întrebam la vremea aia de ce trebuie un cor atât de mare, de ce nu poate să fie format doar din 40 de persoane, de exemplu. După aceea mi-am dat seama că, pe vremea aceea, nu existau amplificatoare sonore și, tocmai din acest motiv, era nevoie de atât de mulți oameni pentru a te face auzit, a mai spus directorul clubului CFR Iași.

Pe lângă asta, clubul CFR a avut dintotdeauna o trupă de teatru. Clubul CFR Iași a rezistat cu brio vreme de 96 de ani, rămânând astfel singurul club CFR din România. În pofida acestui lucru, interesul pentru activitățile clubului a scăzut în rândul ieșenilor.