Premierul care a vrut să închidă CFR Călători. Un fost ministru al Transporturilor l-a dat de gol

Beatrice Dumitru 12.11.2021, 13:18
Premierul care a vrut să închidă CFR Călători. Un fost ministru al Transporturilor l-a dat de gol

CFR Călători este una dintre companiile de stat din România cu cele mai mari datorii. Un fost ministru al Transporturilor a dezvăluit că i s-a sugerat să renunțe la transportul public de călători pe calea ferată.„Un premier compet ostil domeniului feroviar”.

„Hai să o închidem!”

CFR transportă 50 de milioane de călători, dar cu toate acestea are datorii uriașe, în condițiile în care veniturile scad an de an. Un fost ministrul al Transporturilor a povestit că în cadrul unor discuții despre situația dificilă de la CFR Călători cu premierul de atunci, i s-a sugerat să închidă calea ferată.

Fostul ministru, Cătălin Drulă, a precizat că atunci când a preluat mandatul de șef la Transporturi, CFR Călători avea datorii de 1,3 miliarde datorii, jumătate fiind la furnizori privaţi. Acesta mai susține că în ultimii 20 de ani, compania a fost lăsată în paragină. De aceea, a discutat cu Florin Cîțu, premierul demis, pentru a găsi o soluție.

Premierul care a vrut să închidă CFR Călători. Un fost ministru al Transporturilor l-a dat de gol
Cătălin Drulă, fost ministru al Transpoerturilor, atac la Florin Cîțu.

Totul este într-un megafaliment pe calea ferată şi statul, dacă vrea să facă ceva, trebuie să pună banii, astea au fost discuţiile mele repetate cu Florin Cîţu, care la un moment dat mi-a şi sugerat, ”Hai să o închidem!”. Adică să renunţăm la transportul ăsta public de călători pe calea ferată. Transportă 50 de milioane de călători CFR Călători”, a declarat Cătălin Drulă pentru Profit News.

CFR Călători, lăsată în paragină

În perioada în care a ocupat funcția de ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a vorbit despre lipsa de investiții din domeniul feroviar. Acesta mai susține că CFR nu a mai văzut o șină nouă de 15 ani, iar trenurile și locomotivele au fost lăsate în paragină. El îl consideră pe Florin Cîțu „un premier complet ostil domeniului feroviar.”

Lumea întreabă de ce nu cumpără CFR Călători locomotive. E simplu, pentru că am preluat această companie cu 600 de milioane datorii la furnizori privaţi şi 600 de milioane la stat şi în propunerile mele de a aloca suficiente sume pentru compensaţie, de a depune, în sfârşit am reuşit cu enorme negocieri în spate şi presiuni să avem acel memorandum ca să depunem ajutorul de stat. Nici pe acela nu îl voia, deşi toate ţările din Europa şi-au ajutat industriile feroviare. Germania, recent, a injectat 12,5 miliarde de euro”, a explicat Cătălin Drulă.

Urmăriți Impact.ro și pe