Miodrag Belodedici, cel mai titrat fotbalist român din toate timpurile, și-a exprimat punctul de vedere în disputa dintre FCSB și Steaua. Odată cu anunțul lui Gigi Becali de a vinde echipa, fostul libero al roș-albaștrilor a declarat că ar fi foarte bucuros dacă cele două formații ar fuziona și să redevină una singură, Steaua București. Aceeași dorință o are și liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, cel care a dezvăluit că a discutat cu mai mulți investitori care sunt pregătiți să cumpere FCSB de la Becali. Replica Peluzei Sud, suporteri care țin cu CSA, este însă una năucitoare.
Câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986, Miodrag Belodedici a comentat evenimentele care se succed în ultima perioadă la FCSB. În contextul în care Gigi Becali și-a exprimat acordul pentru vânzarea clubului, la propunerea lui Gheorghe Mustață, ”Belo” ar dori ca lucrurile să avanseze și mai mult de atât. Fostul căpitan al roș-albaștrilor vrea ca FCSB și CSA Steaua să fuzioneze și să redevină un singur club, sub numele de Steaua București.
Eu încă sper că FCSB și CSA Steaua se vor împăca și va exista doar Steaua. Să pună numele, să vină în Ghencea și să joace pe acel stadion superb. Nu știu dacă mai e posibil. Ei știu cel mai bine. Mi-ar plăcea foarte mult să dispară și FCSB-ul și CSA Steaua și să revină Steaua București în Ghencea”, a declarat Miodrag Belodedici pentru Fanatik.
Gheorghe Mustață este primul care a vehiculat această posibilitate. Liderul Peluzei Nord a venit cu un plan catalogat drept ”uluitor” care presupune ca după fuziune, pe banca roș-albaștrilor să fie instalat Edi Iordănescu antrenor, Anghel Iordănescu să aibă funcția de președinte, iar Victor Pițurcă să aibă rolul de manager general.

Ideea însă nu le surâde deloc fanilor echipei CSA Steaua. Peluza Sud a emis un scurt comunicat, pe pagina oficială de Facebook, în care a anunțat că planul propus de Gheorghe Mustață nu va fi pus niciodată în aplicare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Dragi steliști, Steaua București nu va fuziona niciodată cu Fotbal Club FCSB. Peluza SUD nu va accepta niciodată fanii FCSB-ului alături de orice înseamnă Steaua București.
FCSB gazdă în Ghencea doar peste cadavrele noastre”, a transmis Peluza SUD Steaua.
Gigi Becali a recunoscut că ar fi dispus să cedeze clubul în schimbul a 10 milioane de euro, preț în care ar intra, însă, doar numele, palmaresul, locul din Liga 1 și câțiva jucători.