Avertisment NATO, după ce Rusia a anunțat că reduce atacurile în Ucraina. „Ne așteptăm la acțiuni ofensive suplimentare”

31 03. 2022, 16:12

Rusia a declarat după negocierile pentru pace de la Istanbul dintre cele două părți că va reduce atacurile asupra orașelor Kiev și Cernihiv, însă Occidentul a primit cu scepticism acest anunț. Liderii din vest susțin că Moscova nu face altceva decât să-și regrupeze trupele, în timp ce șeful NATO a avertizat că se așteaptă la „acțiuni ofensive suplimentare” în Ucraina.

Avertimentul șefului NATO

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a spus că Alianța nu este convinsă că Rusia a negociat cu bună-credință la întâlnirea de la Istanbul pentru a pune capăt războiului, deoarece obiectivul militar al Moscovei de la lansarea invaziei în Ucraina nu s-a schimbat.

Forțele ruse din Ucraina nu se retrag, ci se regrupează, a adăugat Jens Stoltenberg, comentând anunțurile Moscovei privind reducerea operațiunilor militare în jurul Kievului. El a mai afirmat că Rusia continuă să mențină presiunea asupra altor orașe.

Conform informațiilor noastre, unitățile ruse nu se retrag, ci se repoziționează. Rusia încearcă să se regrupeze, să-și aprovizioneze trupele și să-și consolideze ofensiva în regiunea Donbas„, a declarat Jens Stoltenberg, la Bruxelles, citat de Reuters.

„Ne putem aștepta la acțiuni ofensive suplimentare”

Moscova spune că se concentrează acum pe „eliberarea” regiunii Donbas, două provincii din sud-est controlate parțial de separatiștii sprijiniți de Rusia, din 2014. Jens Stoltenberg a mai precizat că aliații NATO vor continua să furnizeze arme Ucrainei atâta timp cât va fi necesar.

Ne putem aștepta la acțiuni ofensive suplimentare, care aduc și mai multă suferință. Nu avem nicio schimbare reală în obiectivul real al Rusiei, continuă să urmărească un rezultat militar”, a adăugat șeful NATO.

În acest context, primarul orașului Cernihiv a spus că atacurile rusești asupra urbei s-au intensificat, în ciuda angajamentului Moscovei că va „reduce drastic” asaltul militar asupra Kievului și Cernihivului.

De la promisiunile făcute de delegația rusă cu privire la reducerea intensității atacurilor la Kiev și Cernihiv, am observat de fapt o creștere a intensității atacurilor cu obuze și mortiere. Și în ultimele 24 de ore spitalele noastre au primit 20 de răniți, iar aceștia sunt atât militari, cât și civili”, a spus primarul Vladislav Atroșenko pentru CNN.

În timp ce trupele ruse se îndreaptă spre graniță, loviturile de artilerie și atacurile cu mortiere s-au înmulțit, a afirmat primarul, în timp ce oficialii au văzut peste noapte mai multe avioane rusești traversând spațiul aerian ucrainean spre Cernihiv.