După întreg scandalul generat de subiectul aderării României la Schengen, economistul Mircea Coşea a ținut să precizeze că nu este cel mai inteligent lucru boicotul vehiculat în ultimele zile pentru mai multe societăţi austriece din România. În plus, acesta crede că tot acest demers nu o să rezolve nimic în privința OMV-ului, deoarece România nu se poate ridica la nivelul Austriei.
„Nu sunt partizanul boicotării a unor societăţi austriece din România, ca urmare a eşecului Schengen, şi aici mă gândesc la OMV, în principal. Boicotul României faţă de OMV este absolut ineficient pentru că suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloşi. Pe de altă parte, politica românească din ultimii 25 de ani a fost determinată în mare parte nu de aliaţii noştri strategici sau de Uniunea Europeană, ci de OMV.
OMV este în interiorul politicii româneşti: prim-miniştri, miniştri, secretari de stat, mari companii româneşti private sunt de fapt în trena OMV-ului de foarte mulţi ani. Nu cred că vom putea face aici mare lucru”, a declarat Mircea Coşea, în cadrul unei noi ediţii a dezbaterilor „Energia în spatele scenei”.
Economistul Mircea Coșea este de părere că ar trebui să fie făcută cât mai repede o schimbare în conceptul de guvernare în domeniul energiei, mai ales că prețurile destul de ridicate din România nu fac altceva decât să alunge investitorii.
„Nu am încredere în această cârpeală care menţine această manageriere guvernamentală, aceea de a acumula bunuri şi valori la buget prin menţinerea unor tarife la energie extrem de inflaţioniste. Preţurile mari la energia din România gonesc investitorii. Este foarte complicat să plasezi investiţie azi în România când preţurile la energie sunt mai mari decât în orice altă parte.
Nu am o părere optimistă cu ce se va întâmpla în 2023, în domeniul energiei, în România – şi nu pentru că nu am avea resurse, specialişti şi tot ceea ce am avea nevoie, ci pur şi simplu pentru că nu avem capacitatea unor decizii politice în interesul tuturor”, a mai spus acesta.
Mircea Coșea a continuat discuția și a mai precizat că la nivelul României, toate aceste lucruri se fac pe greşelile efectuate vreme de 30 de ani în acest domeniu. În plus, România duce lipsă de investiții mai ales că nici nu are consum mare în industrie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În condiţiile astea apare această legătură pe care eu o consider importantă pentru 2022, deşi ea a început mai devreme între Uniunea Europeană şi decidenţii politici români – şi anume această intenţie de a depăşi limitele rezonabile ale trecerii de la o formă la alta de energie, pe sistemul Green Deal, închiderea unor capacităţi pe cărbune şi transformarea României în importator net de energie electrică, incapacitatea dezvoltării investiţionale cum ar fi hidro sau nuclear”, a mai spus Mircea Coşea.
Economistul consideră că toate lucrurile menționate mai sus au dus la criza din prezent din România, fiind vorba despre o criză de producţie.