Editorial Dan Mlădinoiu

Avatarurile fotbalului românesc

Dan Mlădinoiu 12.12.2021, 14:01
Avatarurile fotbalului românesc

Fotbalul românesc suferă de un supărător număr de ani în România. Imunodeficiența dobândită se află la ea acasă. I-am avut cândva, ca „viruși” într-o abilă stare latentă pe Il Padrone Sandu și pe miticul cititor în bobi de Bălcești. Sub frâiele lor de birjari ai docarului fotbalistic, în această țară sportul cu pricina s-a mumificat. Deși, cei doi de pe capra faetonului, în perioada lor de voievodat, au dus Naționala la balurile prețioase ale unor turnee de CM sau European.

Dacă lui Mircea Sandu îi este retușată stilizat imaginea unui photoshop de fost internațional și prolific atacant al Sportului Studențesc, „pitorescul” de la Ligă, leat cu Ilie Năstase (Ce diferență!) înota între două limanuri: absurd și lăudăcios. Sub patriarhatul lor, Luceafărul pepinierelor fotbalului nostru, cu excepția Hagi, a apus de mult. Pe vremea celor doi Cezari, manevrele prohibite ale magistraților cu pantaloni scurți trimiși pe gazon întru împărțirea dreptății au fost exasperant tolerate. Minus Crăciunescu, Porumboiu, Balaj.

Din jilțurile lor capitonate, ambii imperatori au pus pleoapă peste pleoapă la spectacole de întrajutorare, moneda de schimb fiind barterul capitalist. Unele grupări de pe prima scenă rostogoleau rezultate reciproce întinse pe multe etape, prin metoda bidonului dedicat. În acest mod, firul multifurcat al rezultatului final putea fi doar intuit, nu și probat.

S-a tot spus că, prin semnul cu degetul mare în sus sau în jos, Auguștii balonului din Colosseumul indigen aveau dreptul orientării asupra trupelor românești în competițiile europene ori de purgatoriul înecăcios al eșaloanelor cvasianonime. Cele două coroane supreme erau bine ancorate între solzii cornoși ce le împodobeau creștetele reptiliene ale carnasierelor despre care e vorba. Terapode de top, Nașul și fostul diriguitor cu multă aflare în treabă la Scornicești și Dinamo 2 (Victoria) au plasat fotbalul din țară acolo unde au văzut zorii notorietății. Undeva între Jurasicul întârziat și Cretacicul inferior.

Avatarurile fotbalului românesc
În curând, vom fi evaluați/ comparați cu țări în care cresc tapioca, mango și papaya, cum ar fi Vanuatu, Kiribati sau Seychelles.

Pentru Corleone, modestia era doar un moft din pudriera unei demoazele de pension. Așa cum afirma, el “muncea 24 de ore pe zi, uneori și noaptea”. Din bagajul lui de mesianic împuternicit al acelor vremuri mai făceau parte infatuarea, siguranța de sine (“ascultați la mine ce vă spun!”), suficiența gratuită. Toate iritant garnisite cu un râs forțat.

Comisiile așa-zis independente din fotbalul românesc subzistau pipernicit la umbra și la cheremul celor doi falnici stejari roși de carii unei dictaturi camuflate. Un soi de faci ce vrei, dar vezi ce faci. Ambilor fotbalo-raptori le este comun un dat: se hrănesc cu amintiri plăcute și privesc prin ochelari opaci în beciul fără lampă al viitorului acestui sport.

Totuși, pentru a nu eluda un cert adevăr, în perioada de voievodat al celor doi, Naționala are în vitrină câteva prezențe la „balurile” prețioase ale unor turnee finale de Campionat Mondial sau European. Cum unele scaune cedează sub greutatea funcției sau a vârstei foștii șefi sunt azi istorie la materia fotbal.

Prin alegerea cu cric politic a noilor domnitori de la FRF și Ligă am intrat în neozoic, însă șerpuim printr-o vegetație pitică. Fapt ce a produs, fatalmente, rictusuri de lehamite fotbalistică. Un up side down total peste un noian de registre aliniate de prin anii ’90 cu depunere de colb.

Fiindcă aminteam de politică, înaintea prăbușirii plăcii tectonice comuniste existau alte două zeități în fotbalul nostru – Tudor (Postelnicu) și Valentin (Ceaușescu). Fără dram de nostalgie pentru acel monstruos regim, nu pot fi trecute cu vederea semifinale de cupe europene, finale, o Cupă a Campionilor Europeni, o Supercupă a bătrânului continent și un ultim act, e drept încheiat cu un eșec, al unei Cupe Intercontinentale. E limpede că puterea celor doi nu putea excede într-o asemenea măsură.

Însă, pe atunci, cel puțin Steaua, Dinamo și Craiova erau inamici primejdioși pentru orice formație din lume cu scârț la crampoane. De unde această metamorfoză de tobogan a tot ce înseamnă fotbalul românesc? Din ce punct cardinal al țării au năvălit nefericitele avataruri? Am devenit cercopiteci europeni care vor prididi baraje de calificare de neimaginat vreodată. În curând, vom fi evaluați/ comparați cu țări în care cresc tapioca, mango și papaya, cum ar fi Vanuatu, Kiribati sau Seychelles.

Libertatea de gândire o avem. Ne mai trebuie gândirea. Cu siguranță ea se află, ne-a și dovedit-o, la cuplul Burleanu – Iorgulescu. Fiindcă tot am amintit de saurieni, azi îi avem sub forma a doi triceratropși ce mișună printr-o arborescență, încă prea mare și densă pentru ei. Rămân perfuziile cu nădejde, pentru că tot sunt vremuri virusate. Cu multe.

Urmăriți Impact.ro și pe