Australia continuă protestele față de carantină. Polițiști răniți, gloanțe de cauciuc și sute de arestări

Ana Anitoiu 22.09.2021, 15:59
Australia continuă protestele față de carantină. Polițiști răniți, gloanțe de cauciuc și sute de arestări

Protestele neautorizate față de carantină continuă în Australia. Mulți oameni au ieșit pe străzile din Melbourne, miercuri, iar peste 200 de persoane au fost arestate în primele ore ale manifestației.

Comisar adjunct de poliție, despre protest

Comisarul adjunct al poliției din statul australian Victoria, Ross Guenther, a declarat că toate persoanele care au fost arestate vor primi amenzi, după ce până acum au fost date 300 de astfel de sancțiuni.

Oficialul a precizat că unii dintre manifestanți au fost acuzați de infracțiuni grave. Ross Guenther a spus că unii dintre protestatari au aruncat cu diferite obiecte spre polițiști, printre care s-au numărat sticle, baterii și mingi de golf. Doi agenți au fost răniți la cap.

Australia continua protestele fata de carantina. Politisti raniti, gloante de cauciuc si sute de arestari
Protestatari in Melbourne, Australia

Gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene

Polițiștii au folosit gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene ca să disperseze mulțimea nemulțumită de restricțiile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Protestul de miercuri a avut loc după ce alte manifestații au fost organizate în ultimele zile. Mai mulţi polițiști au fost puşi la pământ şi călcaţi în picioare. Manifestanții au anunțat că nu se vor opri nici în zilele următoare.

Mulți dintre protestatari au ieșit pe străzi miercuri echipaţi în ţinută de şantier, în contextul în care aproape toate șantierele din Melbourne au fost închise în urma descoperirii unor focare de Covid-19, iar orașul este în carantină de câteva săptămâni.

Când vor fi ridicate restricțiile

Începând de la jumătatea lunii iunie, Australia se confruntă focare ale variantei Delta a coronavirusului. Sâmbătă, au fost raportate 1.882 de cazuri noi de coronavirus, dintre care cele mai multe în Sydney, capitala statului australian New South Wales.

”Suntem într-o situaţie foarte gravă aici în New South Wales. Nu este timpul de a fi egoist, este timpul să vă gândiţi la comunitatea mai largă şi familiile voastre”, a spus recent ministrul sănătăţii acestui stat, Brad Hazzard.

De câteva săptămâni, este impusă carantina în Sydney, Melbourne şi în capitala Canberra. Cele mai multe restricții valabile în Victoria, New South Wales şi Canberra vor rămâne în vigoare până când cel puţin 70% dintre cetățenii cu vârsta de peste 16 ani vor fi vaccinați cu schemă completă.

Prin urmare, luând în calcul actualul ritm de vaccinare anti-Covid-19 a populației Australiei, restricțiile ar putea fi ridicate de abia la finalul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie.

De la începutul pandemiei de coronavirus, Australia a raportat 90.391 de cazuri de Covid-19, spre deosebire de cele 1.165.886 ale României. În total, a înregistrat 1.186 de decese în rândul pacienților cu Covid-19, potrivit site-ului worldometers.info.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...