Au venit inundațiile peste România. Noapte de groază pentru locuitorii din 29 de localități, care sunt județelele cu probleme

Ioana Bucur 20.07.2021, 10:34

Inundațiile au făcut prăpăd în România, în ultimele 24 de ore. Noapte de groază pentru locuitorii din 29 de localități. Echipele de intervenție fac eforturi uriașe pentru a evacua oamenii și animalele din calea apelor. Care sunt județelele cu probleme.

Au venit inundațiile peste România

Aproape jumătate din țară a fost măturată de ape. Ploile torențiale din ultimele 24 de ore au produs inundații în 29 de localități din 12 județe: Alba, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova și Timișoara. Operațiunile de evacuare s-au prelungit și pe timpul nopții, autoritățile anunțând și decese.

„Situații deosebite au fost înregistrate în județele Alba, Dâmbovița, Iași și Neamț, acolo unde mai multe persoane au fost izolate, iar un bărbat a fost găsit decedat.

În localitatea Bistra (AB), 3 persoane au fost evacuate preventiv la rude din locuința inundată, iar în localitatea Durău (NT), 5 persoane au fost temporar izolate la o pensiune din cauza viiturilor. De asemenea, între localitățile Durău și Grințieș (NT), pe DJ 155F, s-a acționat cu utilaje de la autoritățile locale pentru deblocarea a 6 autoturisme cu 14 persoane surprinse de aluviuni pe carosabil.

În Campingul Zănoaga (DB), din cauza unei viituri, aprox. 60 de persoane fără probleme medicale sunt blocate cu rulotele/autoturismele în camping. Se așteaptă retragerea apei pentru ca persoanele să poată părăsi zona în siguranță.”

În satul Hândrești, din Iași, un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost găsit fără suflare în albia pârâului din localitate, blocat între aluviuni și copaci. Cel mai probabil, a fost surprins de debitul crescut al apei în timp ce încerca să treacă prin albia pârâului.

Au venit inundațiile peste România
Au venit inundațiile peste România

Drumuri blocate

Inundațiile produse de ploile din ultimele ore au blocat mai multe drumuri din țară. Autoritățile anunță că traficul rutier este blocat pe „1 drum național (DN1/PH), parțial afectat pe 2 drumuri naționale (DN 74/AB și DN75/A) din cauza aluviunilor și a unor podețe avariate de viituri și a fost temporar afectat pe 2 drumuri naționale ( DN 57/CS, DN 68A/TM) și 5 drumuri județene ( DJ 582/CS, DJ 761/HD, DJ 678E/HD, DJ 155F/NT și DJ 693/TM), din cauza arborilor căzuți pe carosabil”.

22 de localități din județele Mureș și Neamț au avut avarii serioase la alimentarea cu energie electrică, ceea ce înseamnă „aproape 7.000 de consumatori finali nealimentați”.

Marți dimineață, sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice în mai multe localități din județele Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova.

„Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora._

Mai multe informații despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului FII PREGĂTIT (https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore”, au transmis autoritățile.