Liderul nord-coreean și-a făcut din nou apariția în public, după ce s-a zvonit că ar fi fost din nou în comă sau chiar că ar fi decedat. Presa a relatat că liderul de la Phenian și-ar fi delegat unele dintre atribuții către sora sa, Kim Yo-jong.
Presa din Coreea de Nord a publicat fotografii cu Kim Jong-un imediat cum au izbucnit noi zvonuri despre starea de sănătate a liderului. Acesta a fost surprins chiar în timpul unei ședințe cu alte autorități din stat.
Kim Jong-Un a prezidat o reuniune în care s-a discutat despre despre reacţia guvernului la epidemia de coronavirus, dar și despre măsurile care trebuie luate pentru a proteja populaţia şi recoltele înaintea venirii în această săptămână a taifunului Bavi, potrivit Agerpres.

Serviciile de informaţii sud-coreene au afirmat că liderul nord-coreean a delegat o parte din puteri surorii sale Kim Yo-jong din cauza „stresului”. Un fost consilier al defunctului preşedinte sud-coreean Kim Dae-jung a afirmat pe Facebook că este de părere chiar că liderul de la Phenian este în comă, fără a prezenta totuşi vreo dovadă.
Cotidianul Rodong Sinmun a difuzat la rândul său imagini de la reuniune, în care se vede cum Kim, îmbrăcat în alb, se adresează ședinței. Într-o fotografie el pare chiar să fumeze o ţigară.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Coreea de Nord, care şi-a închis extrem de repede frontiera când epidemia de COVID-19 a apărut în China vecină, nu a confirmat nici un singur caz de contaminare pe teritoriul său. O epidemie de mare amploare ar fi dezastruoasă în această ţară în care infrastructura de sănătate este cunoscută ca fiind insuficientă. Totuși, s-a dispus plasarea în carantină a unui oraș de la granița cu Sudul.
Luna trecută, Phenianul a dispus izolarea oraşului Kaesong, din apropiere de frontiera cu Coreea de Sud, afirmând că a fost arestat un transfug care tocmai se întorsese ilegal din Coreea de Sud şi pe care îl suspecta că era infectat cu coronavirus. Restricţiile au fost ridicate în urmă cu câteva săptămâni, iar acest caz de coronavirus nu a fost niciodată confirmat.