Arma furată din unitatea militară Mamaia Sat în luna martie a fost găsită. Locul uluitor în care fusese ascunsă

Badea Violeta 13.07.2022, 19:04
Arma furată din unitatea militară Mamaia Sat în luna martie a fost găsită. Locul uluitor în care fusese ascunsă

Anunț de ultimă oră! Anchetatorii au găsit arma furată în luna martie din Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat. Aceasta a fost căutată în nu mai puțin de cinci județe din țară, dar a fost descoperită chiar în apropierea unității militare. Lângă ea se aflau și cele 30 de cartușe. Iată unde a fost găsită, mai exact, arma furată pe data de 19 martie!

A fost găsită arma furată din unitatea militară din Mamaia Sat

După căutări îndelungate, anchetatorii au găsit, în sfârșit, arma de tip pistol mitraliera furată, în luna martie a acestui an, de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat.

Conform celor de la Antena 3, atât arma, cât și cele 30 de cartușe, dispărute o dată cu ea, au fost găsite de oamenii legii, chiar în afara unității, la circa 200 metri distanță de unitatea militară.

Concret, mitraliera și cele 30 de cartușe se aflau pe un drum care face legătura cu o altă unitate. Acestea erau ascunse sub o saltea veche, pe care se afla și o pânză de păianjen.

Conform unor surse din anchetă, persoana care a furat arma ar fi încercat să scape de ea, după ce autoritățile s-au alertat și au pornit pe urmele ei.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cel mai probabil, militarul căruia i-a fost sustrasă nu are nicio implicare. Acesta ar fi trecut cu brio verificarea cu testul poligraf din cadrul anchetei.

Arma furata din Mamaia a fost gasita
Arma furata din Mamaia a fost gasita

Arma a fost furată dintr-o unitate militară din Constanța, în luna martie

Amintim că o persoană neidentificată a atacat un militar de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat și i-a sustras arma din dotare. Acesta executa serviciul de pază în unitate. Incidentul a avut loc pe data de 19 martie.

„O persoană neidentificată, cu cagulă și înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracție în perimetrul unității militare, în jurul orei 20.15, și l-a atacat pe militar.

Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe.

După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității.

Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului.

De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare”, transmitea, la vremea aceea, MApN.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...