Aproape 4 milioane de români vor plăti cu 80% mai mulți bani pentru energia electrică. Ce se va întâmpla cu prețurile în lunile următoare

Elena Avramescu 07.01.2022, 13:15
Aproape 4 milioane de români vor plăti cu 80% mai mulți bani pentru energia electrică. Ce se va întâmpla cu prețurile în lunile următoare

Aproximativ 3,7 milioane de români urmează să plătească cu 80% mai mult pentru energia electrică la începutul noului an. Este vorba despre persoanele care nu au trecut la piața concurențială, astfel că vor fi cele mai afectate de dispariția plafonării impuse de autorități.

4 milioane de români vor plăti cu 80% mai mulți bani pentru energia electrică

În jur de 3,7 milioane de consumatori casnici de energie electrică, fiind vorba despre cei care nu au trecut în piața concurențială, urmează să suporte, în scurt timp, scumpiri cuprinse între 58 și 85%, în funcție de regiuni. Scumpirile urmau să se aplice de la data de 1 ianuarie 2022, însă au fost plafonate până pe 31 martie, astfel că românii nu vor resimți aceste scumpiri. Cu toate acestea, de la 1 aprilie, consumatorii vor rămâne neprotejați în fața scumpirilor, fiindcă statul nu-i mai poate ajuta.

Însă asta nu este tot. Se pare că și pentru cei de pe piața concurențială cărora le expira contractele urmează scumpiri, după cum anunță ANRE. De la data de 1 aprilie 2022, aceste prețuri vor fi plătite de consumatorii casnici, astfel că pentru un apartament cu 3 camere din București, unde anul trecut se plăteau 87 de lei/lună, începând cu 1 aprilie 2022 se vor plăti 169 de lei/lună, fiind vorba despre o dublare a costului de energie electrică.

Amenzi uriase pentru furnizorii de energie electrica si gaze
Energie electrica

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a mărturisit că se așteaptă la o scădere a prețului la gaz, începând din luna aprilie a acestui an. Scăderea prețului la gaz va angrena, după aceea, şi o scădere a prețului la energie electrică.

Eu mă aștept în perioada de primăvară-vară, evident, şi toamnă, să fie o scădere bruscă a prețului la gaz natural, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu, potrivit Antena 3.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Atunci când a fost întrebat cine este de vină pentru facturile uriaşe care au venit românilor, ministrul Energiei a spus că preţul gazului a tras în sus preţul energiei electrice. Chiar dacă România este o ţară producătoare de gaz, în perioada de iarnă ne asigurăm din import diferenţa de gaze.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...