Ianis Hagi nu a fost pe teren împotriva celor de la Dundee United. Rangers a reușit să se impună cu un scorul de 2-0 în etapa cu numărul 30 din Premiership. Cu toate acestea, Ianis nu a făcut parte din lot.
Ianis Hagi se confruntă din nou cu probleme de sănătate, după ce a revenit dintr-o recentă accidentare, care l-a ținut departe de pasiunea sa timp de un an. Ianis Hagi nu a fost convocat nici la națională, tricolorii fiind nevoiți să înfrunte Andorra și Belarus fără el, în preliminariile EURO 2024.
Gică Hagi este de părere că Ianis Hagi trebuia să facă parte din lotul României, atât timp cât a fost apt din punct de vede fizic. Fotbalistul român nu a făcut parte din lotul celor de la Rangers în cel mai recent meci disputat împotriva celor de la Dundee United.
Cel care a explicat motivul a fost chiar el, printr-o postare pe rețelele de socializare. „Chiar și când ești bolnav. Cine nu iubește fotbalul sâmbăta?”, a transmis fotbalistul român într-o postare pe Instagram, alături de o fotografie prin care le arată urmăritorilor săi că vizionează meciul dintre Manchester City și Liverpool.
Ianis Hagi a revenit pe gazon la începutul acestui an, după o accidentare gravă la genunchi, însă a fost folosit pe parcursul a doar cinci meciuri în actuala stagiune.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Chiar dacă a lipsit un an de pe gazon, Ianis Hagi a revenit cu forțe proaspete și este pregătit pentru orice. Antrenorul lui Rangers, Michael Beale, a spus că fotbalistul român a avut două săptămâni grozave la antrenamente. Ianis a înregistrat 32 de minute în primul eșalon al Scoției în echipamentul clubului de când a revenit pe teren.
„Am lucrat tot felul de chestii la antrenamente. Au fost două săptămâni bune pentru Hagi, Souttar și Ridvan, care au pus volum în picioarele lor”, a spus Michael Beale, potrivit publicației din Marea Britanie, Daily Record.
De asemenea, jurnaliștii de la Rangersnwes au spus că Ianis Hagi s-a pregătit intens și a făcut progrese în cele două săptămâni. Este atent supravegheat de staff-ul medical și muncește pentru a reveni la formă de dinainte.
„În timp ce selecționerului României se află în mijlocul unei controverse legată de situația lui Ianis Hagi, Rangers este cea mai avantajată de mișcarea antrenorului.
Mijlocașul român a avut parte de două săptămâni petrecute la centrul de antrenament de la Ibrox, timp în care a fost monitorizat atent de echipa medicală a clubului. Ianis încearcă să-și revină la capacitate maximă și caută să-și recapete starea fizică și să forțeze să intre în planurile lui Michael Beale”, au notat cei de la Rangersnews.